Liberalii au validat lista de candidați din Timiș pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Liberalii au validat lista de candidați din Timiș pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

Întrunit vineri în cadrul statutar necesar luării deciziilor legate de listele de candidați pentru alegerile parlamentare care vor avea loc în 1 decembrie, Biroul Permanent Național al Partidului Național Liberal a validat și lista candidaților pentru județul Timiș.

În ședința BPN al PNL au participat 66 din cei 85 de membri de drept de vot, toți 66 votând pentru validarea listei oficiale de candidați transmise de BPJ al PNL Timiș.

Ca urmare a deciziei BPN al PNL de ieri, lista de candidați reprezentând PNL Timiș îi cuprinde pe Vasile Blaga și Cosmin Tabără pentru Senat, dar și pe Marilen Gabriel Pirtea, Raul Cozarov și Liliana Oneț pentru Camera Deputaților.

CITEȘTE ȘI: Vreme extremă în România: Ploi torențiale, vânt puternic și posibil ninsori la munte

Decizia adoptată ieri de Biroul Permanent Național al PNL cu privire la propunerea de candidați avansată de organizația PNL Timiș a fost unanimă, validând nominalizările și ordinea candidaților din Timiș, așa cum au fost oficializate în cadrul BPJ Timiș, a transmis PNL Timiș.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Liberalii au validat lista de candidați din Timiș pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie

  1. dar vai, fara Busoi, vai vai vai, nuuuu!🤪

    ah, dar bine ca-i avem pe Blaga si ceilalti care mai de care mai… simpatic🤪

    #no f…ing way

    #🤪

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *