„Leii” joacă împotriva campioanei en-titre, U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, în Cupa României

"Leii" din Banat înfruntă CSO Voluntari după sistemul "două din trei". Programul meciurilor

„Leii” joacă împotriva campioanei en-titre, U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, în Cupa României

SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara deschide turneul final al Cupei României de baschet cu un meci împotriva campioanei en-titre, U-Banca Transilvania Cluj-Napoca.

Partida va avea loc sâmbătă, de la ora 11,45, la Constanța, acolo unde se dispută turneul Final 8.

Duelul menţionat este primul din seria sferturilor de finală și ar fi trebuit să fie al doilea al săptămânii între cele două echipe, care iniţial erau programate să se întâlnească și miercuri, în etapa a doua din Top 10, însă jocul a fost amânat pentru că ambele grupări au evoluat în cupele europene. Cel mai probabil, restanța se va disputa pe 1 martie.

CITEŞTE ŞI: Handbaliștii de la Poli au meci important, la Timişoara, cu CSU Suceava

Prin urmare, confruntarea de sâmbătă, din Cupa României, va fi prima directă între Timișoara și Cluj-Napoca în acest sezon. Cele două formaţii au făcut parte din serii diferite în prima parte a Ligii Naționale de Baschet Masculin Mozzart Bet. U-Banca Transilvania Cluj-Napoca a câștigat Conferința A, iar SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara a încheiat pe locul al doilea în Conferința B.

În prima fază a Cupei României, în luna septembrie a anului trecut, ambele echipe au obținut calificarea de pe prima poziţie. „Leii” din Banat au câștigat grupa E, cu două victorii din tot atâtea partide, iar clujenii au fost primii în grupa C, la coșaveraj, înregistrând un succes şi o înfrângere.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *