„Leii” înfruntă „câinii” pe Arcul de Triumf

"Leii" înfruntă "câinii" pe Arcul de Triumf

Echipa de rugby a Timişoarei ia startul returului din Liga Națională – Grupa I cu un nou meci tare. „Leii” vor înfrunta Dinamo București, într-un joc programat vineri, 5 mai, la ora 19.30, la stadionul „Arcul de Triumf”.

Alb-violeții vin după o întâlnire foarte disputată, jucată tot în București, cu Steaua. Ei au avut o revenire solidă în repriza a doua, dar au pierdut cu punct bonus defensiv, 31-28.

Shennan a marcat unul dintre cele mai frumoase eseuri ale acestui sezon, în Ghencea, cu o cursă plecată din jumătatea proprie de teren.

„În prima repriză nu am jucat prea bine, dar în cea de-a doua cred că am arătat ce putem face ca echipă, doar că nu a fost de ajuns. La pauză, am decis să respectăm mai clar planul de joc și am fost aproape de revenire. Ăsta e cuvântul cheie „aproape”… În ceea ce privește cursa mea de la eseu, se știe că îmi place jocul deschis și am profitat de spațiile create”, a afirmat Stephen Shennan (foto).

Eugen Căpățînă a fost sancționat de Comisia de Citare Observare, care s-a autosesizat după partida Steaua – SCM Timișoara. Comisia a analizat contactul dintre talonerul nostru și Cristian Strătilă (din prima repriză), la care Căpățînă a fost sancționat cu cartonaș galben, și a considerat intrarea drept foarte periculoasă. Prin urmare, jucătorul nostru a fost suspendat pentru două etape.

Înfruntarea Dinamo – SCM Timișoara contează pentru etapa a VI-a, cea care deschide returul Grupei I. În prima parte a campionatului, echipa timişoreană s-a impus cu 22-6, meci în care jucătorii lui Calafeteanu și Popârlan au fost la un singur eseu de bonusul ofensiv.

CITEŞTE ŞI: Vreme schimbătoare și ploi în vestul țării, în perioada următoare

„Cu siguranță, ne așteaptă un meci greu la București, cum au fost toate cele cu Dinamo. Ne dorim să ne clasăm pe una dintre primele două poziții la finalul acestor zece etape din prima fază a campionatului, însă nu facem calcule de acum, luăm lucrurile meci cu meci”, a conchis Stephen Shennan.

În clasament, „leii” sunt pe locul al doilea, cu 14 puncte, în vreme ce „câinii” ocupă poziția a treia, cu 9 puncte.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *