Lecția de eroism colectiv. Pe 17 decembrie 1989, la Timișoara s-a vărsat sânge pentru libertate
Eroii adevărați sunt cei care prețuiesc viața. Cei care, prețuindu-și propria viață, pun totodată mai presus viața celorlalți, libertatea celorlalți, fericirea celorlalți.
Nimeni nu este de profesie erou, eroismul autentic izvorăște doar din vocația de a-ți asuma până la capăt condiția umană. Sunt câteva adevăruri simple, perene, pe care timișorenii le-au redescoperit într-o zi de duminică: 17 decembrie 1989.
Cineva a crezut atunci că poate folosi gloanțele pentru a curma gândirea liberă. Pentru a reteza speranța. Pentru a opri rostirea adevărului. Și n-a ezitat. Chiar dacă știa că în fața armelor se aflau tineri de vârsta propriilor lor copii, bătrâni care le-ar fi putut fi părinți, semeni care așteptau, ca și ei, sărbătorile.
N-a ezitat pentru că, de fapt, era paralizat de frică. Un monstru cu multe fețe – acel cineva – el însuși lipsit de libertate, dar care se hrănea din supunerea celorlalți, îngrozit că dorința de libertate strigată în ajun era mai puternică decât toată puterea sa și că binele care avea să vină din libertatea tuturor va ajunge și la ei și le va schimba sensul existenței.
Pe 17 decembrie 1989, cu doar o săptămână înaintea Crăciunului, la Timișoara s-a vărsat sânge. Ca într-un ritual păgân, cu credința deșartă că, astfel, libertatea redescoperită de, deja, un oraș întreg poate fi înăbușită.
Monstrul totalitar a încălcat atunci o regulă nescrisă pe care tot el o impusese: prefaceți-vă că vă supuneți și represiunea va fi doar selectivă. Dar, deschizând focul, n-a mai lăsat loc pentru teamă. Sângele a creat eroism și solidaritate. A făcut din indivizi izolați mulțimi cu motivație și voință transpersonală. De neoprit.
Timișoara a devenit în acea fatidică zi un uriaș erou colectiv care, ridicându-se, a modificat istoria lumii. Născut pe Neva – s-a afirmat atunci cu temei – totalitarismul comunist avea să se înece în Bega. Și lumea nu a mai fost la fel.
