La doar 15 ani, un bănăţean este cel mai tânăr campion naţional de Enduro Cross din toate timpurile

La doar 15 ani, un bănăţean este cel mai tânăr campion naţional de Enduro Cross din toate timpurile

La doar 15 ani, un bănăţean este cel mai tânăr campion naţional de Enduro Cross din toate timpurile

Casian Ivan are 15 ani şi este elev în clasa a IX-a la Liceul Tehnologic „Decebal” din Caransebeş, iar sâmbătă, 29 octombrie, după ultima etapă a Campionatului Naţional Intern Român de Enduro Cross, clasa Hobby, desfăşurată la Zărneşti, a reuşit să se claseze pe locul I la General, devenind astfel cel mai tânăr campion național de Enduro Cross din toate timpurile, conform caon.ro.

Casian este legitimat la Clubul Lion Racing Team din Arad. Concursul Naţional Intern Român a cuprins anul acesta zece etape, din care Casian Ivan a câştigat două, în trei dintre ele s-a clasat pe locul II, iar în ultima, cea de sâmbătă, de la Zărneşti, a ocupat locul III.

CITEŞTE ŞI: Max Verstappen, record de victorii într-un sezon!

La startul competiţiei s-au aliniat 90 de sportivi, care au parcurs cele 10 etape, limita de vârstă fiind 45 de ani, astfel încât Casian Ivan, la doar 15 ani, este cel mai tânăr campion naţional la această disciplină, din toate timpurile. În paralel, Casian Ivan practică şi ciclismul Enduro, însă nu la nivel competiţional.

Foto: caon.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *