La 15 ani, violată, bătută și obligată să se prostitueze în Italia. Bărbat din vestul ţării, implicat în rețeaua de proxeneți

prostitutie 1

O rețea de proxeneți, formată din 11 români, ce opera pe teritoriul Italiei, în zona orașului Torino, a fost destructurată de polițiștii italieni. Din această grupare face parte și un arădean de 28 de ani.

Povestea a ieșit la iveală din cauza unei minore de 15 ani, adusă în Italia și obligată atât de fratele ei, cât și de membrii rețelei să se prostitueze, fiind practic sechestrată de aceștia și amenințată. Din păcate, aceasta este o nouă poveste despre destine frânte, bani și români.

Se pare că tărășenia se consuma de multă vreme. Multe românce care fuseseră mințite că vor veni în Italia ca să lucreze ca și baby-sitter, erau apoi forțate, bătute, violate și obligate să se prostitueze. Totul a început pentru oamenii legii în 26 februarie 2015, când a fost făcut primul denunț. De atunci și până în octombrie 2016, anchetatorii italieni au demarat cercetările, documentat cauza și i-au prins pe infractori. Între traficanți s-a aflat și arădeanul Toader Olimpiu, în vârstă de 28 de ani.

Fratele a obligat-o să se prostitueze

„Tânăra Ana, care provine dintr-o familie săracă din România, a ajuns la Torino cu promisiunea unui loc de muncă pe post de baby-sitter în luna februarie 2015 și a fost bătută și obligată să se prostitueze după numai câteva zile. Proxeneții au îmbrăcat minora în mod sumar, i-au dat prezervative și au trimis-o imediat în stradă să se prostitueze, acolo fiind controlată de o femeie, tot de cetățenie română, care negocia cu clienții pentru ea, având în vedere că Ana nu cunoștea limba italiană. La fel ca Ana, erau aduse și alte tinere românce, acestea fiind bătute, uneori violate și obligate toate să se prostitueze în zona Corso Orbassano, din Torino. Iar banii cu care erau plătite tinerele românce de către clienți le erau luați de proxeneți cu scuza că erau bani pentru chiria apartamentului din Corso Grosseto, unde acestea erau reținute”, relatează ziarul online TorrinOggi.it.

Procurorii au demarat ancheta

Din fericire, tânăra a reușit după scurt timp să se elibereze, aceasta sunând pe ascuns la mama sa, care la rândul său a sunat un prieten român din Torino, pe care l-a rugat să se intereseze de fiica ei. „Bărbatul sunat de mama Anei a reușit să o găsească pe tânără și a dus-o imediat la secția de poliție unde a depus un denunț împotriva proxeneților români. Ascultând mărturiile minorei românce, care ulterior a fost transferată într-o structură protejată de autorități, procurorul Alessandra Provazza a dat startul unei anchete în acest caz, anchetă care a dus la arestarea, în octombrie 2016, a tuturor membrilor rețelei formată din 11 persoane. Mare parte dintre membrii rețelei sunt din Suceava și Iași, dar și din Drobeta Turnu Severin și Arad”, se arată pe site-ul www.rotalianul.com.

VEZI MAI MULTE PE aradon.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *