
Peste 2.700 de copii din întreaga ţară s-au întrecut, la sfârşitul săptămânii trecute, în şapte oraşe-gazdă, la Festivalul Naţional de Minihandbal.
Cel mai vestic judeţ al ţării a fost bine reprezentat la competiţiile de la Târgu Jiu (masculin) şi Băile Herculane (feminin), după cum ne-a relatat preşedintele AJH Timiş, Florin Toacă.
ASCH Câtu Dumbrăviţa, LPS Banatul, CS Giroc-Chişoda, CSŞ Lugoj şi Dominicii Moşniţa Nouă s-au duelat în cadrul întrecerii din oraşul-reşedinţă al judeţului Gorj, iar CS Giroc-Chişoda, Phoenix Buziaş, HC Jimbolia, Unirea Sânnicolau Mare, AS Leu Giarmata, Dominicii Moşniţa Nouă şi LPS Banatul au jucat în staţiunea cărăşeană.
Nu s-a ţinut scorul, scopul întrecerii fiind de a-i stimula pe cei mici să practice această disciplină sportivă strict pentru plăcerea jocului.
Federaţia Română de Handbal a asigurat cazarea şi masa copiilor, cheltuielile cu transportul fiind suportate de fiecare club în parte.
Echipele din Banat s-au calificat la aceste turnee în urma participării la două competiţii regionale.
De subliniat apariţia secţiei de handbal din cadrul CS Giroc-Chişoda, cea mai recentă în peisajul semicercului timişean. Activitatea este coordonată de profesoara Oana Ionescu, care a făcut deplasarea cu cei mici la competiţia de la Târgu Jiu.
Tot în oraşul lui Brâncuşi, la turneul semifinal al Campionatului Naţional de handbal masculin, au jucat, în urmă cu două săptămâni, lăsând o impresie frumoasă, juniorii 4 ai clubului din comuna Giroc.