Judecătorii au amânat verdictul în dosarul ”Minore pentru VIP-uri”

Un italian care a violat repetat, în România, o fetiță de 8 ani se întoarce în arest. O judecătoare hotărâse să fie eliberat pe motiv că acest caz "nu a generat ieşiri în stradă"

Completul de judecată căruia i-a fost încredințat dosarul ”Minore pentru VIP-uri” nu se poate decide asupra unui verdict final.

Magistrații au amânat de două ori pronunțarea sentinței (legislația în vigoare le conferă acest drept) în cauza în care au fost judecați 16 inculpați pentru întreținere de relații sexuale cu minore.

Doi dintre aceștia, fostul judecător Nicolae Tomuș și fostul polițist Ovidiu Gîțan, și-au primit deja pedepsele, beneficiind de o judecată rapidă, întrucât și-au recunoscut faptele pentru care au fost incriminați.

Nicolae Tomuș a fost condamnat la doi ani cu suspendare, iar Ovidiu Gîțan, doi ani și opt luni, tot cu suspendare. Ambii au fost obligați să-și părăsească locurile de muncă.

Ceilalți inculpați își așteaptă acum pedepsele, încercând, pe durata procesului, să-și demonstreze nevinovăția.

Printre ei se numără Ovidiu Torj, fostul soț al Brigittei Sfăt (căsătorită în prezent cu Ilie Năstase), medicul Horațiu Petrescu și Handke Giuseppe (cunoscut în lumea muzicală drept DJ Gino Manzzoti).

Recent, Dan Ardelean, unul dintre inculpați, a decedat, fiind înjunghiat de iubita sa mai tânără cu 30 de ani decât el.

Reamintim, cei 16 inculpați din acest dosar au fost trimiși în judecată de procurorii DIICOT, în toamna anului trecut, pentru șantaj, proxenetism și întreținere de relații sexuale cu minore.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Judecătorii au amânat verdictul în dosarul ”Minore pentru VIP-uri”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *