Joe Biden s-a retras din alegerile prezidențiale din SUA. A anunțat că o susține pe Kamala Harris

Joe Biden s-a retras din alegerile prezidențiale din SUA. A anunțat că o susține pe Kamala Harris

Joe Biden s-a retras din alegerile prezidențiale din SUA. A anunțat că o susține pe Kamala Harris

Lovitură de teatru la Casa Albă: Joe Biden a anunţat duminica aceasta că renunţă să candideze pentru al doilea mandat, vicepreşedinta americană, Kamala Harris, afirmând că este pregătită să-l înlocuiască pentru a-l „învinge pe Trump” într-o campanie democrată scufundată în momentul de faţă în necunoscut, comentează AFP, scrie agerpres.ro.

După săptămâni de incertitudini, fragilizat de îndoielile cu privire la acuitatea sa mentală, preşedintele american de 81 de ani a anunţat că renunţă, foarte târziu în campanie, cu o lună înainte de convenţia care ar fi trebuit să-l ungă candidat.

„Cred că este în interesul partidului meu şi al ţării să mă retrag şi să mă concentrez exclusiv pe îndeplinirea îndatoririlor mele de preşedinte până la finalul mandatului meu”, a declarat Biden într-un comunicat.

„Astăzi vreau să îmi ofer sprijinul total şi susţinerea pentru Kamala, pentru a fi candidata partidului nostru în acest an”, a adăugat el pe X din vila sa unde s-a izolat după ce a contractat COVID-19.

Acest anunţ şoc, aşteptat în pofida dezminţirilor repetate ale principalului interesat, bulversează o campanie care a cunoscut deja numeroase surprize, în primul rând tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump din 13 iulie.

Kamala Harris, prima afro-americană aleasă în funcţia de vicepreşedinte, s-a declarat imediat pregătită „să câştige nominalizarea” democraţilor pentru a-l „învinge pe Donald Trump”.

În vârstă de 59 de ani, ea va afişa o imagine tinerească în faţa lui Donald Trump, 78 de ani, care a ieşit săptămâna trecută întărit de la convenţia de nominalizare la care Partidul Republican s-a pus în ordine de marş în spatele candidaturii sale.

„Coruptul de Joe Biden nu era apt să candideze la postul de presedinte şi cu siguranţă nu este apt nici să ocupe această funcţie, şi nu a fost niciodată!”, a reacţionat Trump pe reţeaua sa socială.

Cu Kamala Harris va fi „chiar mai rău” decât cu Joe Biden, a atacat rapid şi echipa de campanie a republicanului.

La rândul său, Joe Biden a anunţat că se va adresa naţiunii „mai târziu în această săptămână”

Făcându-se ecoul figurilor importante ale partidului său, liderul republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, i-a cerut preşedintelui democrat să „demisioneze imediat”.

De partea democraţilor, unde presiunea asupra preşedintelui a crescut constant în ultimele săptămâni, laudele continuă să se reverse, asemenea influentului lider al democraţilor din Senat, Chuck Schumer, care a salutat un „mare patriot”.

Altă figură marcantă a democraţilor, Nancy Pelosi, fostă preşedintă a Camerei Reprezentanţilor SUA, a lăudat, de asemenea, „unul dintre cei mai importanţi preşedinţi din istoria Americii”.

În cursul convenţiei Partidului Democrat de la mijlocul lui august la Chicago, opţiunea Kamala Harris pare foarte posibilă astăzi, dar nu va fi, totuşi, automată.

Ea a primit deja o altă susţinere puternică, fostul preşedinte Bill Clinton şi soţia sa Hillary Clinton, fost secretar de stat, anunţându-şi duminică sprijinul pentru Kamala Harris.

Dar fostul preşedinte Barack Obama, una dintre personalităţile democrate cele mai influente, s-a mulţumit să-şi exprime „încrederea” în partidul său pentru a instaura „un proces care să permită apariţia unui candidat excepţional”, fără a o menţiona pe Kamala Harris.

CITEȘTE ȘI: Întreruperi de curent în zona de competență a Rețele Electrice Banat, în perioada 22 – 26 iulie

Estimând că Joe Biden este „convins că e cea bună decizie pentru America”, Barack Obama a avertizat, însă, că democraţii se vor afla „într-un teritoriu neexplorat în zilele următoare”.

Ultimul cuvânt le revine delegaţilor Partidului Democrat, 3.900 de persoane cu profiluri foarte variate şi în cea mai mare parte complet necunoscute publicului larg. Procesul de selecţie va fi „transparent şi disciplinat”, a promis liderul Partidului Democrat, Jaime Harrison, într-un comunicat.

Performanţa dezastruoasă a lui Joe Biden în timpul dezbaterii sale din 27 iunie cu Donald Trump a fost cea care a precipitat evenimentele. În acea zi, un preşedinte foarte slăbit a apărut pe ecrane în faţa susţinătorilor săi consternaţi.

Cu o voce slabă, tuşind des, Biden s-a încurcat de mai multe ori, uneori neputând să-şi termine frazele.

Un spectacol dureros care a scos la lumina îndoielile cu privire la vârsta lui, asupra cărora cei apropiaţi încercaseră să păstreze tăcerea.

Cine avea să fie primul care să îndrăznească pentru a-i cere să se oprească acolo? Aleşi democraţi relativ puţin cunoscuţi au fost primii, urmaţi de tenori ai partidului.

Unul după altul, temându-se de o victorie zdrobitoare a lui Donald Trump, l-au abandonat, majoritatea la început în privat.

Media americane, citând surse anonime, au afirmat astfel că Barack Obama, Nancy Pelosi şi chiar Chuck Schumer şi-au exprimat îngrijorarea.

Iar imaginile cu Joe Biden, recent testat pozitiv la COVID-19, luptându-se să coboare pe pasarela avionului său, nu au făcut decât să amplifice nervozitatea taberei sale.

În acest timp, Donald Trump, care a scăpat în mod miraculos de a fi împuşcat în cursul unui miting de campanie, a părut să trăiască într-o perioadă de graţie, cu victorii judiciare şi consacrarea la convenţia Partidului Republican.

Sursa foto: Joe Biden/Facebook


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Joe Biden s-a retras din alegerile prezidențiale din SUA. A anunțat că o susține pe Kamala Harris

  1. democratia cea mai democrata🤪 isi pune probleme de genul biden vs trump vs kamala. asta are mai bun si mai bun natiunea care vrea sa domine lumea. ăăă…😂🤣😂🤣😂🤣😂🤣🤪🤪🤪🤪🤪

    PS: stie cineva care au fost contracandidatii/contracandidatul Ursulei la functia de presedinte al Comisiei oiropene? Cum, n-a fost niciun contracandidat? democratie sau ce? ăăăă… 😂🤣😂🤣😂🤣🤪🤪🤪🤪

    #IDIOCRACY🤪

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *