Jamaica înaintează un proiect de lege pentru renunțarea la monarhie

Jamaica înaintează un proiect de lege pentru renunțarea la monarhie

Jamaica înaintează un proiect de lege pentru renunțarea la monarhie.

Guvernul jamaican a propus un proiect de lege pentru eliminarea lui Charles al III-lea din funcția de șef de stat, însă opoziția cere măsuri mai ample pentru ruperea completă a legăturilor coloniale, scrie Reuters.

Jamaica, care și-a obținut independența în 1962, este una dintre cele 14 foste colonii britanice care încă îl recunosc pe monarhul britanic drept șef de stat. În decembrie 2024, guvernul premierului Andrew Holness a inițiat un proces legislativ pentru a elimina această legătură.

Dacă va fi adoptată de Parlament, legea va fi supusă unui referendum național. Însă unii critici, inclusiv Partidul Național al Poporului (PNP), contestă faptul că viitorul președinte ar fi numit de prim-ministru și nu ales direct de cetățeni.

Totodată, discuțiile privind menținerea Consiliului Privat din Londra drept instanță supremă de apel al Jamaicăi au stârnit nemulțumiri. Oponenții reformei consideră că renunțarea la monarhie trebuie să fie însoțită de adoptarea Curții Caraibiene de Justiție, așa cum au făcut Barbados și Guyana.

În ciuda divergențelor, guvernul își menține obiectivul de a organiza referendumul până în 2026, deși alegerile generale din acest an ar putea întârzia procesul.

(sursa: Mediafax)


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Jamaica înaintează un proiect de lege pentru renunțarea la monarhie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *