Italia impune carantina pentru cetățenii care vin din România și Bulgaria / Precizările MAE

Cetățenii care vin din România și Bulgaria în Italia vor intra în carantină pentru 14 zile, a anunțat ministrul italian al Sănătății, Roberto Speranza, citat de La Repubblica. Potrivit MAE român, măsura se aplică până la data de 31 iulie a.c., când va avea loc o reevaluare.

El a precizat că a semnat un ordin în acest sens și este valabil pentru cei care au fost în cele două țări în ultimele 14 zile.

„Această măsură este deja în vigoare pentru cetățenii statelor non-UE și non-Schengen. Virusul nu a fost învins și continuă să circule. De aceea, prudența și atenția sunt încă necesare”, a precizat Speranza, la finalul unei întâlniri cu ministrul de Externe Luigi Di Maio, pentru a analiza situația epidemiologică internațională și deciziile ce se impun în context, conform HotNews.ro.

MAE român precizează că potrivit informațiilor oficiale comunicate de către autoritățile italiene, persoanelor care sosesc în Republica Italiană și care în ultimele 14 zile s-au aflat în România sau au tranzitat România li se aplică obligativitatea supravegherii medicale și autoizolării pentru o perioadă de 14 zile.

Sunt exceptați de la această măsură membrii echipajelor mijloacelor de transport de mărfuri și de persoane și personalul navigant. Măsura se aplică până la data de 31 iulie, când va avea loc o reevaluare.

Continuarea pe HotNews.ro.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns