Italia este primul stat G7 care aderă la iniţiativa chineză „Noul Drum al Mătăsii”, valorată la 2,5 miliarde de euro. Drumul va trece și prin România

drumul matasii

Italia a semnat un acord preliminar cu China, care o face prima naţiune din G7 – grupul statelor industrializate, care se alătură iniţiativei chineze de infrastructură „Belt and Road”, alături de alte 30 de înţelegeri între companii locale şi chineze, relatează Reuters.

Vicepremierul italian Luigi Di Maio spune că valoarea iniţială a înţelegerilor semnate este de 2,5 miliarde de euro, dar ar putea urca la 20 miliarde de euro.

Astfel, banca de stat Cassa Depozit e Prestiti (CDP) a semnat un acord cu Banca Chinei pentru a permite vânzarea obligaţiunilor „Panda” – datoriile vândute de entităţi străine investitorilor din China. CDP a anunţat că va emite obligaţiuni în valoare de 5 miliarde renminbi (744,5 milioane de dolari). CDP şi Bank of China vor cofinanţa, de asemenea, companii italiene cu 4 miliarde de renminbi.

CDP şi compania italiană de gaze Snam au semnat un memorandum de înţelegere cu Silk Road fund (SRF) pentru cooperare în domeniul investiţiilor internaţionale în China şi în cele 120 de ţări care au semnat deja pentru Iniţiativa Belt and Road (BRI). Snam şi SRF au declarat că vor lua în considerare cooperarea în sectorul gazelor naturale – conducte, instalaţii de depozitare, infrastructură de GNL şi fabrici de biometan.

Compania Danieli a semnat un acord pentru construirea unor componente ale unei oţelării în China, care vor fi transferate în Azerbaidjan.

Au mai fost semnate acorduri în domeniul infrastructurii, inclusin în vederea reconstruirii podului din Genova care s-a dărmat anul trecut, în energie, pentru stimularea exporturilor, produse financiare, creditare şi turism.

 

mediafax.ro

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Italia este primul stat G7 care aderă la iniţiativa chineză „Noul Drum al Mătăsii”, valorată la 2,5 miliarde de euro. Drumul va trece și prin România

  1. Stati linistiti, cand constructia drumului ajunge in Romania, pe banii astia se fac 20km de autostrada care vor fi gata peste 80 de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *