Iohannis, despre vaccinare: Totul este organizat ca la carte. Dacă ne mobilizăm, în vara anului viitor scăpăm de pandemie. Video

iohannis 17

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri la Institutul Cantacuzino, că ”totul este organizat ca la carte”, iar campania de vaccinare va începe imediat după Crăciun, după primirea primei tranșe simbolice de 10.000 de doze. Din ianuarie vor veni câte 100.000 de tranșe pe săptămână, a spus șeful statului.

”Vaccinarea este voluntară, nu obligatorie, dar noi recomandam ca toată lumea să se vaccineze pentru că este singura, repet, singura cale de a scăpa de pandemie. (…) Vom avea mai multe tipuri de vaccin toate sunt sigure. Dacă ne mobilizăm și mergem la vaccinare, până în vară să scăpăm de pandemie”, a declarat Iohannis, conform hotnews.ro.

În România, centrul național de primire și stocare a dozelor de vaccin este Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” din București. De asemenea, vor exista 6 centre regionale de stocare a vaccinului, la cele șase spitale militare din țară.

Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a transmis, vineri, că, luând în considerare că Agenția Europeană a Medicamentului a anunțat data de 23 decembrie 2020 ca dată probabilă pentru acordarea autorizației condiționate de punere pe piață pentru vaccinul împotriva COVID-19 produs de BioNTech și Pfizer, se are în vedere primirea vaccinului în România în perioada 26-31 decembrie 2020.

Cele 10.000 de doze de vaccin din prima tranșă simbolică vor fi alocate pentru vaccinarea personalului medical din cele 10 spitale de boli infecțioase din țară aflate în prima linie în lupta cu COVID-19, pentru vaccinarea personalului medical.

În total, România a solicitat vaccin pentru imunizarea a 11 milioane de persoane, iar vaccinarea populației ar urma să înceapă din martie – aprilie. Vaccinul se administrează în 2 doze, la interval de 21 de zile.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 thoughts on “Iohannis, despre vaccinare: Totul este organizat ca la carte. Dacă ne mobilizăm, în vara anului viitor scăpăm de pandemie. Video

  1. Eu zic sa o lasati mai usor cu vaccinarile astea.. Deocamdata aceste vaccine nu prea sunt reusite.. Mai vorbim prin 2022 despre vaccin.,daca mai este nevoie..Deocamdata trebuie sa ne crestem imunitarea mancare buna si indestulatoare,fructe la greu, miscare,sport si aer curat oxigenat..

  2. Totusi,daca organizarea nu o fi „a la carte”, (vezi pdepozitarea buletinelor de vot,din depozite ale AEP, desconsiderare totala pentru alegatori,ca de altfel si din partea alesilor),vor fi ceva masuri /?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *