Investiții de anvergură într-o comună de lângă Timişoara. Finanțarea este de 32 de milioane de lei

ghiroda 6

Edilii unei comune de lângă Timişoara au obținut o finanțare în valoare de 32 de milioane de lei din Fondul de Dezvoltare și Investiții (FDI) pentru introducerea canalizării în zonele aparținătoare unității teritoriale de peste podul spre Cartierul Plopi.

Se întâmplă la Ghiroda unde, cu acești bani, se va extinde rețeaua de colectare a apelor menajere pe toate străzile din acest perimetru. Faza investiției este cea de obținere a unor avize, urmând să fie organizată licitația în vederea executării lucrărilor.

O altă veste bună pentru aceeași parte a Ghirodei este obținerea avizelor pentru autorizația de construire a rețelei de alimentare cu apă, obiectivul urmând să demareze curând. De remarcat că aceste zone vor beneficia de o conductă nouă de aducțiune cu diametrul de 400 de milimetri care va aduce apa în acest cartier, direct de la uzină.

O altă investiție ce va fi realizată aici vizează amenajarea de piste de biciclete pe lângă Bega, de la limita localității cu Timișoara și până la Remetea Mare. Pentru acest proiect, licitația a avut loc în urmă cu două săptămâni, fiind atribuite, la pachet, proiectul tehnic și execuția lucrărilor.

Este de amintit și faptul că în strategia locală este prevăzut ca în perimetrul ghirodean de dincolo de pod să se dezvolte proiecte rezidențiale de care, în final, să beneficieze 20.000 de locuitori.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *