Investiție majoră într-o localitate timişeană

Investiție majoră într-o localitate timişeană

Investiție majoră într-o localitate timişeană

Cel mai important proiect de infrastructură derulat de administrația din comuna timișeană Belinț a intrat în linie dreaptă săptămâna trecută, odată cu semnarea contractului de execuție a lucrărilor.

Este vorba despre extinderea sistemului de canalizare pe întreaga suprafață a satului aparținător Chizătău, localitate ce numără aproape 700 de locuitori și care beneficiază în prezent de această facilitate doar de-a lungul drumului european Lugoj – Timișoara ce străbate așezarea.

Valoarea totală a investiției este de 11,5 milioane de lei (inclusiv TVA), aproape 80 la sută din total fiind alocat, în mod firesc, executării construcțiilor și instalațiilor propriu-zise.

Potrivit contractului, lucrările efective urmează să fie finalizate până în luna iunie a anului 2026, garanția acordată de firma câștigătoare a licitației fiind de 60 de luni.

Amintim că localitatea Chizătău are parte în prezent și de o altă lucrare de majoră de investiții, derulată însă fără implicarea administrației locale: cea de modernizare a tronsonului de cale ferată pe traseul Lugoj – Timișoara Est.

CITEŞTE ŞI: O lună de restricţii pe autostrada A1 Deva – Nădlac

Sursa foto: Parohia Ortodoxă Chizătău


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *