Investiţie de un milion de euro pentru modernizarea unei şcoli din Timiş

liceul teoretic buzias

Una dintre cele mai importante investiţii programate de edilii oraşului Buziaş vizează modernizarea clădirii Liceului Teoretic din localitate, unitate în care învaţă peste 900 de elevi. Este vorba despre un proiect pentru care se va semna în curând contractul de finanţare, fondurile fiind guvernamentale, disponibile prin Programul Naţional pentru Dezvoltare Locală.

Valoarea investiţiei este estimată la un milion de euro, după cum afirmă primarul Sorin Munteanu. Clădirile vor fi reabilitate complet, urmând să fie înlocuite toate geamurile şi uşile, de asemenea, vor fi modernizate grupurile sanitare, solile de clasă şi cabinetele.

„Nu s-au mai făcut intervenţii serioase de la construirea clădirii, adică din 1974. La furtuna din septembrie, acoperişul a fost grav avariat, dar a fost reparat cu bani de la bugetul local”, afirmă Claudia Râmpu, director adjunct al Liceului Teoretic Buziaş.

În proiect este prevăzută reabilitarea faţadelor, înlocuirea tuturor uşilor şi geamurilor, modernizarea sălilor de clasă, a cabinetelor şi a spaţiilor sanitare, dar şi intervenţii pentru creşterea siguranţei clădirii, pentru că Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a semnalat câteva neajunsuri. Unitatea de învăţământ are 916 elevi, aproximativ jumătate fiind localnici, restul provenind din comunele din zonă.

Un alt proiect al edililor oraşului Buziaş vizează reabilitarea şcolii generale din localitatea aparţinătoare Silagiu, fiind vorba despre o investiţie în valoare de 200.000 de euro. Printre alte modernizări preconizate se numără amenajarea unor spaţii sanitare moderne, pentru că la ora actuală unitatea are toaletele în curte.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *