Cum se știe, înainte de a redeveni comună, localitatea Gottlob a aparținut de Lovrin. De la reînființarea unității administrative, în fruntea acesteia este nimeni altul decât fostul edil-șef al Lovrinului, Gheorghe Nastor.
Astăzi, pentru faptele sale gospodărești, primarul din Gottlob se bucură de încrederea cvasi-unanimă a concetățenilor, cum, probabil, nu se pot mândri cu aceasta prea mulți demnitari locali.
De asemenea, realizările sale constituie un bun exemplu pentru alți edili, inclusiv pentru cei din Lovrin. Aflăm, astfel, de la Vasile Graur, primarul de acum al acestei comune timișene din care s-au desprins Gottlob-ul și Vizejdia, la fel ca și comuna Tomnatic, că Lovrinul va avea, în centrul civic, sistem de iluminat stradal ornamental, adică lampadare identice cu cele de la Gottlob, mai ca-n Paris.
Până la sărbătorile de iarnă, în zona centrală vor fi montate cel puțin 30 de astfel de lampadare. În total, în final vor fi 75, numai că acestea nu se pot monta încă, până nu se finalizează noile trotuare și pista de biciclete.
Iată că modernizarea are modele și aspectul comunelor și satelor noastre se schimbă în ritm alert, ținând pasul totodată și cu… moda stradală din apropiere.
felicitari!
Bine ar fi daca acest „Paris” ar avea si străzile asfaltate..Cand ploua preferi sa lasi mașina la colț de strada si sa mergi pe jos până acasă!
Suntem foarte curioși daca primarul nostru ar locui pe o strada neasfaltată cum s-ar mulțumii cu gropile si noroaiele din drum !
Multă sănătate si sa trăiți bine.