Intervenții ale pompierilor timișeni în urma unor sesizări privind scăpări de gaze

Intervenții ale pompierilor timișeni în urma unor sesizări privind scăpări de gaze

Pompierii timișeni au informat că au intervenit, duminică, 4 ianuarie, în trei situații în care cetățenii au semnalat scăpări de gaze.

În jurul orei 13:50, salvatorii au fost anunțați despre miros de gaz într-un bloc (10 etaje) situat pe Strada Constructorilor din Timișoara. La locul evenimentului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara cu o autospecială de primă intervenție si comandă, precum și echipajul CBRN.

La sosirea la fața locului, pompierii au constatat miros de gaz într-un singur apartament, provenit de la centrala termică. Aceștia au acționat imediat pentru ventilarea spațiului.

Echipajul CBRN a efectuat măsurători în apartament, nefiind identificate valori peste limitele normale.

În jurul orei 14:00, militarii au fost anunțați despre scăpări de gaz în fața unui imobil din orașul Buziaș, Strada Matei Corvin.  La locul evenimentului au intervenit pompierii din cadrul Stației Buziaș, care au constatat scăpări de gaz provenite de la contor și au contact distribuitorul local de gaze naturale.

În jurul orei 14:20, pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara s-au deplasat pe strada Măslinul, unde se simțea miros de gaz pe casa scării dintr-un bloc (4 etaje + mansardă).

La sosirea pompierilor la locul evenimentului, aceștia au constatat scăpări de gaz pe casa scării.

Pompierii au ventilat spațiul. La locul evenimentului a ajuns și o echipă de intervenție a Delgaz. A fost oprită alimentarea cu gaz.

Recomandări de la ISU Timiș

-Pentru a preveni producerea unor situații de urgență, amintim cetățenilor obligativitatea respectării următoarelor măsuri de siguranță:

-Verificați periodic instalațiile de gaze și apelați doar la personal autorizat pentru orice intervenție, revizie sau verificare tehnică.

-Instalați detectoare de gaz și monoxid de carbon în locuință.

-În cazul în care simțiți miros de gaz, întrerupeți imediat alimentarea, deschideți ferestrele pentru ventilare; nu acționați întrerupătoarele electrice și părăsiți zona în condiții de siguranță.

-Solicitați intervenția echipajelor specializate apelând numărul unic pentru apeluri de urgență 112.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *