Interes uriaş pentru petrecerea de Revelion. Timișorenii au dat năvală la agențiile de turism

maramures

E nebunie mare pentru petrecerea dintre ani. Mai mult ca niciodată, timişorenii au dat năvală la agenţiile de turism, scopul fiind clar: sărbătorirea Crăciunului şi a Revelionului în locuri cât mai exotice.

Celebra “Cabana Plăpumioara”, cum era denumită în popor noaptea de Revelion petrecută acasă, “în sânul familiei”, este pentru multă lume pe cale de dispariţie. Astfel, de sărbătorile de iarnă se păstrează trendul apărut astă vară, când cererea pentru sejururi a fost mai mare decât oferta de pe piaţă. Chiar dacă unii mai fac speculaţii, explicaţia este simplă: lumea are mai mulţi bani decât în anii trecuţi şi îşi doreştesă se simtă bine în momentele de sărbătoare, tot mai mulţi preferând locaţii luxoase, multe în străinătate.

“A crescut mult şi nivelul de educaţie al clienţilor. O mare parte a lor preferă pachete de servicii complete, cu ghid
turistic şi deplasare cu avionul. Vor condiţii cât mai decente, nu mai acceptă altfel”, spune Daniela Tuleu, director de marketing la o agenţie de turism din Timişoara.

Numărul clienţilor care au trecut pragul agenţiilor pentru a-şi procura pachete turistice pentru sărbătorile din acest an este sensibil mai mare decât cel din iernile trecute. Ca un fapt inedit, tot mai mulţi şi-au achiziţionat bilete chiar din lunile septembrie şi octombrie, când, pentru unele destinaţii, chiar s-au epuizat ofertele. S-a vândut foarte bine
Revelionul în Viena, Budapesta şi Belgrad, dar şi în ţări mai calde, precum Maroc sau Egipt.

Nu au fost ignorate nici locaţiile exclusiviste. De pildă, s-a bucurat de mare succes o croazieră festivă la Marea Baltică, cu vizite în Helsinki, Stockholm şi Tallinn, unde preţul a fost de 1.225 de euro de persoană, pentru un sejur
de şapte zile.

Foarte căutate au fost şi pachetele turistice din ţară, îndeosebi în Maramureş, Arieşeni sau Poiana Mărului, unde preţurile pentru un sejur de patru zile au variat între 900 şi 1.600 de lei de persoană. În aceste cazuri, clienţilor li
se oferă atât cazare şi masă în regim “all inclusive”, cât şi participarea la evenimente specifice sărbătorilor (tăierea porcului, alaiuri de colindători, foc de tabără etc.).

Interesul se menţine crescut chiar şi în perioada de după sărbători. Foarte mulţi timişoreni şi-au antamat, deja, excursii la schi, optând pentru pachete care să includă sejururi în locaţii cu piscină şi saună. O foarte mare trecere o are, în această iarnă, staţiunea bulgară Bansko.

Mulţi dintre cei care vor rămâne acasă de sărbători aleg să petreacă Revelionul într-unul dintre restaurantele locale, unde meniul pentru o persoană începe de la 200-250 de lei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Interes uriaş pentru petrecerea de Revelion. Timișorenii au dat năvală la agențiile de turism

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *