Incident grav. Un băiețel a pus mâna pe un pistol și a început să-l fluture prin piața de vechituri

copil cu pistol

Un incident grav a avut loc, duminică, în piața de vechituri de pe strada Călărașilor din Târgu Mureș. Un copil a reușit să pună mâna pe un pistol lăsat nesupravegheat și s-a rănit prin împușcare.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș remis Vocea Transilvaniei, cercetările au arătat că un minor, de 11 ani, a sustras dintr-un autoturism, lăsat deschis, o armă neletală cu proiectil de cauciuc, pe care l-a manevrat în mod greşit, provocându-şi o plagă prin împuşcare la palma mâinii drepte.

Imediat oamenii legii au deschis o anchetă, iar în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că deţinătorul armei este posesor de permis de port armă.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de armă fără drept faţă de minor, iar proprietarului armei i-a fost aplicată o sancţiune contravenţională pentru păstrarea armei în mod necorespunzător şi măsura complementară de anulare a dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor”, se arată în comunicatul IPJ Mureș.

Din fericire pentru copil, rana suferită nu este gravă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *