Încep lucrările la Sala ”Constantin Jude”

Încep lucrările la Sala ”Constantin Jude”

Încep lucrările la Sala ”Constantin Jude”

Viceprimarul Cosmin Tabără anunță a fost semnat contractul pentru „execuție lucrări de conformare, autorizare siguranță la incendii la Sala Polivalentă Constantin Jude (Olimpia)”, iar ordinul de începere a lucrărilor este data de 2 august.

”Pe scurt, în baza unei documentații făcute în trecut aduse în actualitate, am organizat procedura licitației și, iată, astăzi am ajuns în situația în care putem vorbi despre semnarea contractului.

CITEȘTE ȘI: Străzi noi într-o comună din Timiş

Valoarea contractului este de peste 1 500 000 lei. Societatea care și-a adjudecat contractul, S.C. SULFATIM S.R.L din Timişoara, va începe în cel mai scurt timp lucrările în așa fel încât să nu afectam foarte mult desfășurarea activităților sportive, dar și a celorlalte evenimente care se desfășoară acolo”, transmite Tabără.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *