Încep lucrările la complexul sportiv de pe strada Mircea cel Bătrân (foto)

1 1

Încep lucrările la complexul sportiv de pe strada Mircea cel Bătrân.

Investiția mult așteptată, într-o bază sportivă nouă pentru profesioniști și amatori, pe strada Mircea cel Bătrân, a intrat în etapa construcției.

Municipalitatea a predat astăzi amplasamentul, iar constructorul a început organizarea de șantier, astfel încât de săptămâna viitoare să fie executate primele lucrări.

complex 4

Potrivit graficului, până la sfârșitul lunii noiembrie ar trebui să fie gata construită clădirea cu tribună.

În paralel, va fi pregătit solul pentru terenul de fotbal ce va fi amenajat pe o suprafață de 4970 mp și, totodată, vor fi executate lucrări necesare pentru instalații.

„Am predat amplasamentul la baza din Mircea cel Bătrân.

complex 5

Proiectul pentru rugby a intrat pe lista de sinteză la Compania Națională de Investiții.

La Complexul Bega suntem aproape de finalizarea proiectului.

La stadion apar tribunele în scurt timp… e mult?

E puțin?…Sigur, se putea mai mult, dar aș fi bucuros să se finalizeze măcar acestea, dupa 3 ani și jumătate de mandat”, a declarat viceprimarul Cosmin Tabără, cel care a inițiat proiectul.

Terenul de fotbal va putea fi omologat pentru competiții de fotbal din ligi inferioare.

Noul complex sportiv va cuprinde, pe lângă terenul de fotbal, o clădire administrativă cu vestiare, grupuri sanitare, cabinet medical, birou administrativ, sală multifuncțională, spații tehnice și de depozitare.

complex 7

De asemenea, va fi amenajat un teren de baschet cu suprafața de 571,86 mp. Pentru atletism, vor fi disponibile o pistă de alergare cu 4 culoare de până în 100 de metri și o groapă de nisip pentru antrenamente.

Tribuna va putea găzdui 417 spectatori. Amenajarea include și spații verzi, locuri de parcare, rastele de biciclete și alei.

Noua bază sportivă este construită de Primăria Timișoara pe un teren de 8.927 mp și va putea fi folosită de timișorenii dornici de mișcare, de cluburi sportive sau cluburile școlilor.

Investiția se ridică la 4.934.037 RON, fără TVA, iar contractul de proiectare și execuție a fost semnat cu Atelier Decumanus, lider de asociere, împreună cu Rogera Prest Com SRL, asociat, în calitate de antreprenor.

CITEȘTE ȘI: Medalie de argint la Jocurile Olimpice, în proba feminină de dublu vâsle


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *