Incendiu teribil în vestul țării: trei gospodării  au fost cuprinse de flăcări și un om a fost rănit

incendiu mehadia

Intervenție de urgență  a pompierilor cărășeni pentru stingere unui incendiu care a cuprins, inițial, acoperișul unei case din Mehadia. Flăcările s-au propagat apoi  la alte 2 case învecinate.

Au intervenit două echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, un echipaj de pompieri cu o autospecială din cadrul Punctului de Lucru Băile Herculane, personal al serviciilor de voluntari din  Băile Herculane și Mehadia. În sprijinull lor a venit și  un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului se Pompieri Orșova, ISU Mehedinți.

În urma incendiului au fost afectate trei imobile: a ars un grajd cu fân, o bucătărie de vară, o anexă depozit lemne de circa 50 mp,  3 camere de locuit, un atelier și  podul unei case. O persoană a suferit arsuri minore la membrele superioare și a primit îngrijiri de la personalul medical de la ambulanță.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns