Incendiu teribil în vestul ţării. 7 ore au luptat pompierii pentru a proteja casele din vecinătate

Incendiu teribil în vestul ţării. 7 ore au luptat pompierii pentru a proteja casele din vecinătate

Incendiu teribil în vestul ţării. 7 ore au luptat pompierii pentru a proteja casele din vecinătate

Marţi, 15 aprilie 2025, în jurul orei 01:15, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Groșeni.

Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentelor de Pompieri Sebiș și Ineu, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD.

„La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul casei și al anexei gospodărești, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, precum și la anexele gospodăriilor învecinate.

După aproximativ 7 ore de intervenție susținută a pompierilor, incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite, fiind protejate casele aflate în imediata vecinătate. Intervenția a fost dificilă din cauza observării și anunțării cu întârziere a incendiului, precum și din cauza vântului puternic, care întreținea flăcările.

În urma incendiului, casa și anexa au fost afectate în totalitate, iar cele două anexe învecinate au fost afectate pe o suprafață de aproximativ 60, respectiv 70 de metri pătrați”, a transmis ISU Timiş.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, proprietarii imobilelor reușind să se autoevacueze în condiții de siguranță, fără a necesita îngrijiri medicale.

Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind coșul de fum izolat necorespunzător față de materialele combustibile.

CITEŞTE ŞI: 85% din cazurile de rujeolă din UE sunt în țara noastră

În acest sens, pompierii militari arădeni vă recomandă să respectați măsurile de prevenire a incendiilor cauzate de coșurile de fum:

❗️Coșurile de fum trebuie verificate, reparate și curățate periodic (obligatoriu la începutul sezonului rece), de către persoane specializate și autorizate în acest sens;

❗️În podurile clădirilor, coșurile trebuie tencuite atât pe interior, cât și pe exterior și date cu var, pentru a putea observa cu ușurință eventualele fisuri prin care ar putea ieși scântei ce pot constitui surse de aprindere, mai ales dacă în apropiere se află materiale combustibile;

❗️Coșurile de fum trebuie izolate față de elementele combustibile ale planșeelor prin îngroșarea zidăriei de cărămidă a coșului cu 25 de centimetri; în spațiul dintre coș și planșeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile;

❗️La trecerea prin acoperiș, trebuie păstrată o distanță de cel puțin 10 centimetri între fața exterioară a zidăriei coșului și elementele combustibile ale acoperișului;

❗️Nu este permis ca în coșuri să fie încastrate elemente combustibile ale acoperișului, planșeului etc.;

❗️Gurile de evacuare ale coșurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile trebuie prevăzute cu dispozitive de protecție împotriva scânteilor (grătare din sârmă);

❗️Este interzisă folosirea improvizațiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului, mai ales a celor cu coturi multiple, montate pe lângă pereți sau materiale combustibile.

Sursa foto: ISU Arad


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *