Incendiu la un chioșc din incinta unei școli din vestul țării. 400 de elevi, autoevacuați

Incendiu la un chioșc din incinta unei școli din vestul țării. 400 de elevi, autoevacuați

Incendiu la un chioșc din incinta unei școli din vestul țării. 400 de elevi, autoevacuați

În această dimineață, la numărul unic pentru situații de urgență 112, a fost anunțat un incendiu care se manifesta la un chioșc din incinta Școlii Generale nr.2 din Hațeg.

Cadrele didactice au încercat stingerea incendiului cu ajutorul câtorva stingătoare cu pulbere, însă focul se manifesta cu violență și a fost imposibilă lichidarea acestuia în fază incipientă.

Sosite de urgență la fața locului, forțele ISU Hunedoara au intervenit cu o autospecială de primă intervenție și comandă, două autospeciale de lucru cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de pompieri Hunedoara, punctele de lucru Totești și Bretea, precum și un echipaj SMURD, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Hațeg.

CITEȘTE ȘI: Postul de Poliție Ghiroda, modernizat, a fost recepționat ”ca la carte”, de cei 3 stâlpi de bază ai oricărei comunități: primăria, poliția și biserica, anunță reprezentanții administrației locale

Pe timpul intervenției s-au autoevacuat un număr de aproximativ 400 de elevi și 25 de cadre didactice.

Intervenția promptă a pompierilor militari și a SVSU, coroborată cu evacuarea elevilor, foarte bine organizată și coordonată de către profesori, a făcut ca în urma evenimentului să nu fie înregistrate victime.

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilita ca fiind un scurtcircuit electric.

sursa: hunedoaralibera.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *