Incendiu la un apartament din Timişoara, casă în flăcări la Moşniţa

incendiu mosnita 1

Pompierii au intervenit, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 2.30, pentru lichidarea unui incendiu la un apartament, pe strada Vasile Lucaciu, din Timișoara.

La locul intervenției s-au deplasat 3 autospeciale de stingere, o autospecială de lucru la înălțime și un echipaj SMURD.

Incendiul s-a manifestat pe terasa apartamentului. Au ars elemente combustibile depozitate pe terasă.

O persoană care a încercat să stingă incendiul s-a intoxicat cu fum. A primit îngrijiri medicale la fața locului, dar a refuzat transportul la spital. Cauza probabilă: scurt circuit electric.

O oră mai târziu, pompierii au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu declanşat la o casă de pe strada Aurel Cozma, din Moșnița Veche.

La fața locului s-au deplasat de urgență 3 autospeciale de stingere, un echipaj SMURD și 15 pompieri.

La sosirea echipajelor la fața locului, incendiul se manifesta cu ardere generalizată la întreaga locuință, o suprafață de aproximativ 150 mp.

Două persoane au fost evaluate medical la fața locului, deoarece au suferit un atac de panică. Au refuzat transportul la spital. Cauza probabilă: conductor electric improvizat.

Foto: ISU Timiş


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *