Un incendiu de proporții a izbucnit, marți dimineață, în interiorul unui magazin dezafectat din Deva. Focul s-a extins la o hală din vecinătate, iar echipele de pompieri au fost suplimentate deoarece exista riscul că flăcările să afecteze și o casă de locuit.
S-a întâmplat în Sântuhalm, un sat de lângă municipiul Deva.
Inițial, au intervenit pompierii Detașamentului Deva dar, din cauza propagării cu repeziciune a flăcărilor, a fost nevoie de echipaje de sprijin cu echipaje și autospeciale de la Detașamentele din Hunedoara, Orăștie și de Serviciul Voluntar pentru situații de Urgență Simeria.
Intervenția s-a efectuat cu cinci autospeciale de stingere, de mare și medie capacitate, și cu o autoscară pentru a acționa de la înălțime.
De la magazin, incendiul s-a extins la acoperișul întregii hale, de peste 600 mp. Pentru că era pericol iminent ca focul să cuprindă și o casă de locuit, aflată chiar lângă hală, pompierii au acționat în paralel și pentru a ține sub control flăcările care amenințau imobilul.
CITEȘTE ȘI: Doi actori din Romeo și Julieta au căzut de la balcon și sunt în stare gravă
Intervenția echipajelor de pompieri a fost dificilă din cauza presiunii mici a apei din hidranții aflați în zonă, a anunțat ISU Hunedoara. Autospecialele au fost realimentate cu apă, de mai multe ori, de la alți hidranți, aflați la un kilometru distanță.
Nu s-au înregistrat victime, iar incendiul a fost stins, a precizat ISU Hunedoara.
Sursa foto: ISU Hunedoara