Incendiu cu degajări mari de fum toxic la o groapă de gunoi. Mesaj RO-Alert. Video

Incendiu cu degajări mari de fum toxic la o groapă de gunoi. Mesaj RO-Alert. Video

Un incendiu cu degajări mari de fum toxic a izbucnit vineri la groapa de gunoi din Bârcea Mare, județul Hunedoara. A fost emis un mesaj RO-Alert.

Echipaje de stingere din cadrul ISU Hunedoara, de la subunitățile din Deva, Petroșani, Hunedoara, Orăștie și Brad intervin, la orele după-amiezii, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la groapa de deșeuri de la Bârcea Mare.

„Incendiul se manifestă cu degajare foarte mare de fum, motiv pentru care a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă”, transmite ISU Hunedoara.

Mesajul a fost transmis pentru că fumul este toxic. De asemenea, șoferii care tranzitează zona sunt puși să elibereze căile de acces pentru autospecialele de stingere.

„Intervenția pompierilor este deosebit de dificilă, din cauza vântului puternic și a căldurii excesive, dar și a faptului că deponeul cu deșeuri menajere se află în imediată apropiere a unui lan de grâu, care poate fi atins de flăcări, astfel că se acționează și pentru limitarea extinderii acestui incendiu, pentru localizarea lui și apoi pentru lichidare”, mai arată ISU Hunedoara.

UPDATE 1: Intervenția de la groapa de deșeuri de la Bârcea Mare este în desfășurare. Au mai sosit echipaje cu autospeciale pentru sprijin. Flăcările, din păcate, au ajuns și la lanul de greu din apropiere, iar echipajele de pompieri încearcă limitarea extinderii lor pentru a nu cuprinde întreg lanul de greu.

UPDATE 2: La această oră (20:15), incendiul este localizat și se intervine pentru lichidare.

Pentru că în perimetrul afectat se află o cantitate foarte mare de deșeuri și sunt prezente focare ascunse, intervenția va fi de durată, dar pompierii se vor afla la locul producerii incendiului până când acesta va fi lichidat.

Cauzele izbucnirii flăcărilor urmează să fie stabilite.

Sursa imagini: ISU Hunedoara


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Incendiu cu degajări mari de fum toxic la o groapă de gunoi. Mesaj RO-Alert. Video

  1. Nu e groapă de gunoi este un munte de gunoi, nesortat neecologic și nebăgat in nici o groapă

    Pe un deal de la Barcea Mare, exista un complex numit deponeu ecologic de gunoi, dar este format din niste hale și o statie de sortare care nu este folosita și din niste munți de gunoi depozitați direct pe deal încercuiți de un drum și îngrădiți cu un gard

    Vântul ia folii și pungi de plastic și gunoaie șie.imprastie pe tot câmpul

    E un munte de mizerie, nesortat, neecologic, un focar de mizerie și microbi pentru tot județul deoarece este amplasat la câțiva kilometri de orașe importante precum Deva, Hunedoara, Călan

    Firma privata care îl administrează primește milioane de euro lunar pentru a-l administra, iar autoritățile sunt în cârdășie cu ei și tolerează mizeria

    Ar trebui cu toți amendați și groapă de gunoi închisă

    Daca cetățenii vor să ducă gunoi la groapă de gunoi, chiar și contra cost, nu sunt primiti.. exista paza cate nu lasă oamenii obișnuiți să ducă gunoiul la groapă de gunoi…

    Doar firmele colectoare de gunoi pot sa ducă gunoi la groapă, oamenii obișnuiți nu…

    Prin urmare oamenii obișnuiți arunca gunoi pe lângă strei și pe lângă Mureș chiar daca este in afara legii și amenzile sunt usturătoare

  2. Facem un apel pe aceasta cale către domnul Primar al comunei Băcia, Florin Alba, un primar excelent despre care am numai cuvinte de lauda, să închidă aceasta nenorocire de groapă de gunoi, acest focar de infecție situat la doar 2.5km de comuna Băcia și aflat pe teritoriul comunei Băcia !!!

    Știm domnule primar că nu este vina dvs că există groapă de gunoi aici, deoarece a fost aprobata pe când nu erați dvs Primar, dar va rugam sa constați neregulile și să faceți demersurile necesare pentru a fi închisă

    Nu se poate că în 2025 gunoiul să stea depozitat sub soare in camp, nesortat și neecologizat și doar pentru că este îngrădit și păzit sa se numească deponeu ecologic

    Daca era sortat așa cum este prevăzut în proiect, și daca era acoperit cu pamant nu se intampla nenorocirea sa ia foc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *