Încă se fumează în spaţii închise, la Timişoara. Acţiune a poliţiştilor locali

Încă se fumează în spaţii închise, la Timişoara. Acţiune a poliţiştilor locali

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială și Serviciului Siguranță și Ordine Publică au desfășurat în acest weekend o amplă acțiune în unitățile de alimentație publică din Timișoara, pentru a verifica modul în care se respectă legislația privind consumul produselor din tutun, mai exact Legea 349/2002, cu modificările din Legea 15/2016.

Acțiunea a avut în primul rând caracter informativ, de prevenție, pentru a constata situația din teren și pentru a informa atât reprezentanții societăților comerciale cât și persoanele fizice asupra consecințelor nerespectării legii.

Au fost verificate un număr de 17 localuri, fiind întocmite tot atâtea somații reprezentanților acestora, cărora li s-au adus la cunoștință prevederile legale, fiind aplicate un număr de 9 sancțiuni cu avertisment scris pentru firmele care au permis fumatul în spații închise și 19 de sancțiuni cu avertisment unor persoane fizice pentru fumat în spații închise.

Potrivit legii, se interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii și se interzice complet fumatul în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi în cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.

„Cum multe din localurile verificate aveau delimitat spațiul de terasă prin închiderea totală a acesteia, Poliția Locală atrage atenția și asupra prevederii legale care stipulează clar ce înseamnă spațiu public închis, adică ”orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”.

Poliția Locală Timișoara (PLT) atrage atenția că sancțiunile pentru fumatul în spații în care acest lucru este interzis sunt între 100 și 500 de lei pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice sancțiunile sunt de la 5.000 lei la prima abatere, la amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii la a doua abatere”, a transmis PLT.

Săvârşirea unei noi contravenţii la această lege se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii.

CITEŞTE ŞI: Razie de proporţii în Timiş: aproape 400 de maşini oprite, peste 200 de amenzi aplicate, 15 permise reţinute


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *