Încă două drumuri județene au văzut asfaltul. Locuitorii din Ohaba Lungă și-au văzut visul cu ochii

drum ohaba romana1

Consiliul Județean Timiș a recepționat ieri alte două lucrări de modernizare realizate pe două șosele din județ.

Este vorba despre drumul care leagă Ohaba Lungă de Ohaba Română (DJ 609), pe o lungime de 6,9 kilometri.
drum ohaba romana
Aici s-au realizat lucrări de asfaltare, iar investiția se ridică la 7,24 milioane de lei. Termenul de execuție a fost de opt luni. “Visul de zeci de ani al locuitorilor din Ohaba Lungă s-a realizat.

Acum mai rămâne să facem și drumul, în continuare, până la limita cu județul Arad. Este vorba despre aproximativ trei kilometri, care sperăm să fie realizați în perioada următoare”, a declarat primarul comunei Ohaba Lungă, Ion Lăzărescu.

Al doilea drum recepționat astăzi este cel dintre Dumbrava și Mâtnicu Mic (DJ 694), cu o lungime de 6,55 kilometri și o investiție de 7,56 milioane de lei. Lucrările au demarat în anul 2014, iar termenul de finalizare a fost de zece luni. Finanțarea acestora a fost asigurată prin bugetul de investiții al Consiliului Județean Timiș, creditul de la bancă și fonduri derulate prin Programul Național de Dezvoltare Locală.

“Astăzi am recepționat două lucrări, cea de la Ohaba Lungă – Ohaba Română și tronsonul dintre Dumbrava – Mâtnicu Mic. Este vorba despre aproximativ 15 milioane de lei care au fost investite în aceste două lucrări. Noi credem că a meritat, pentru că unele drumuri nu au fost asfaltate niciodată.

Mai avem câteva proiecte pentru această zonă, pe care sperăm să le finalizăm până în toamnă”, a declarat Titu Bojin, președintele Consiliului Județean Timiș. În ultimele două zile, CJT a recepționat lucrări de modernizare pentru circa 30 de kilometri de drumuri, în valoare totală de 43,5 milioane de lei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *