Încă 12 medii de 10 după corectarea contestațiilor la Evaluarea Națională. Situația în Timiș

Încă 12 medii de 10 după corectarea contestațiilor la Evaluarea Națională. Situația în Timiș

Au fost publicate rezultatele finale ale Evaluării Naționale 2021, duminică. Numărul celor care au reușit să ia media minimă a crescut cu 0,10 la sută și a crescut și numărul celor care au obținut media 10, de la 120, la 132 de elevi.

Ministerul Educației a publicat, duminică, pe site-ul evaluare.edu.ro, rezultatele finale obținute după soluționarea contestațiilor de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut probele Evaluării Naționale.

În urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 76,90% (94.629 de candidați), în creștere cu 0,10% (103 candidați) față de rezultatele inițiale (76,80%). A crescut, de asemenea, și numărul candidaților cu media generală 10, de la 120 la 132 (+12).

SITUAȚIA ÎN TIMIȘ (Click AICI!)

La proba de Limba și literatura română, 103.805 candidați (84%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 482 de candidați au obținut nota 10, cu 15 în plus față de prima afișare.

La Matematică, 83.129 de candidați (67,40%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 1.505 candidați au obținut note de 10. Numărul este cu 66 mai mare față de prima afișare.

La Limba și literatura maternă, 7.619 candidați (95,9%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 123 de candidați au obținut note de 10. În acest caz, numărul notelor de 10 a rămas nemodificat.

Au fost depuse 20.268 de contestații, în creștere, comparativ cu anul trecut (15.275), dar cu valori inferioare față de anii anteriori: 2019 – 21.509 contestații, respectiv 2018 – 23.761 de contestații.

Rata de participare a fost de 93,9%: 123.122 de candidați prezenți (dintr-un total de 131.179 de absolvenți înscriși). Dintre aceștia, 28.493 de candidaţi (23,10%) au obţinut medii mai mici decât 5 (cinci). Au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă 5 elevi, lucrările acestora fiind notate cu 1 (unu).

Sursa: Mediafax


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *