În zona Timișoarei a căzut grindină cât oul de porumbel. Furtună puternică, pomi doborâți, acoperișuri avariate (video)

furtuna la timisoara

Vijelia și ploaia torențială, care au lovit miercuri seara Timișoara și comunele periurbane, au fost însoțite, pe alocuri, și de grindină de dimensiunea unui ou de porumbel.

Furtuna extrem de puternică a smuls copaci și a avariat acoperișuri ale unor case și clădiri, ISU Timiș urmând să comunice intervențiile și pagubele înregistrate, în cursul dimineții de joi.

Gospodării din mai multe localități timișene au rămas fără curent.

Potrivit avertizării emise miercuri seara prin RoAlert, în noaptea de miercuri spre joi va fi instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (viteze de 60…70 km/h și pe arii restrânse 80…90 km/h), averse torențiale şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25…35 l/mp şi izolat 30 l/mp.

„Ca urmare a avertizărilor meteorologice COD PORTOCALIU de fenomene meteo periculoase, pompierii din cadrul Inspectoratului Pentru Situații de Urgență ,,Banat” al Județului Timiș intervin pentru:
– *înlăturarea unui acoperiș desprins, pe strada Lacului în municipiul Timișoara.

– *degajarea unui copac căzut, pe strada Corbului, în Municipiul Timișoara”, a transmis ISU Timiș.

Ora 1:20 – Pompierii din cadrul Stației Buziaș intervin pentru:
– *degajarea unui copac căzut, în localitatea Silagiu;
-*evacuarea apei dintr-o locuință inundată, în orașul Buziaș.

Ora 1:54 – Pompierii timișeni intervin pentru:
-* degajarea unui copac căzut pe un autoturism, pe strada Bujorilor, în municipiul Timișoara.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *