În timp ce majoritatea copiilor din generaţia Z sunt poticniţi în faţa ecranelor şi nu pun preţ pe sport, o bihoreancă, acum în vârstă de 9 ani, a doborât un record inedit.
Sophie Gal este cea mai tânără aventurieră din Nepal, după ce a dobândit, în urmă cu doi ani, un permis de trasee neacordat până acum la o vârstă atât de fragedă, scrie Bihoreanul.
Peste o lună, micuţa se va aventura din nou pe munţii Himalaya, tot împreună cu mama sa, pe vârful Manaslu, al optulea cel mai înalt vârf din lume. Nu îi este frică de munte, de adaptarea la frig sau de condiţii. Cea mai mare problemă a ei e… mâncarea asiatică.
Continuarea pe ebihoreanul.ro.