
În Timiș, 22 de candidați au absentat de la proba scrisă a examenului de definitivat, iar alți 6 s-au retras
Potrivit informațiilor transmise de inspectoratul școlar, pentru proba scrisă a examenul național de definitivare în învățământ, care a avut loc miercuri, 24 iulie, la nivelul județului Timiș au fost admiși 363 de profesori după ce, pe durata întregului an școlar, au fost evaluați în două sesiuni de inspecții la clasă.
De la proba scrisă au absentat 22 de candidați, cinci s-au retras după ce au văzut subiectele, iar unul a părăsit sala de concurs din motive medicale.
Nu au fost înregistrate tentative de fraudare a examenului sau alte cauze care să conducă la eliminarea vreunui candidat.
În total, au fost trimise spre evaluare 335 de lucrări. Rezultatele se vor afișa în 30 iulie.


