În Straja se poate schia pe trei pârtii. Zăpada are circa 30 de centimetri

În Straja se poate schia pe trei pârtii. Zăpada are circa 30 de centimetri

În Straja se poate schia pe trei pârtii. Zăpada are circa 30 de centimetri

Stratul de zăpadă în staţiunea Straja are o grosime de circa 30 de centimetri pe zona schiabilă, unde administratorii domeniului schiabil au folosit şi tunurile de zăpadă artificială, astfel că vineri se putea schia pe trei dintre pârtii, potrivit evaluărilor făcute de salvamontişti, conform agerpres.ro.

„Se poate schia pe pârtiile Platoul Soarelui, Constantinescu şi Mutu. Pârtiile pot fi notate cu 8, iar stratul de zăpadă este de circa 30 de centimetri”, a declarat şeful Salvamont Lupeni-Straja, George Resiga.

În staţiune se aflau vineri aproximativ 2.000 de turişti, iar pentru sfârşitul de săptămână se aşteaptă o creştere a numărului acestora la 3.000 de persoane.

Salvamontiştii au intervenit, în ultimele patru zile, la 31 de accidente care au avut loc pe pârtii, pentru 18 persoane fiind necesară evacuarea acestora din staţiune cu ambulanţele SMURD şi transportarea la spital pentru îngrijiri medicale.

CITEȘTE ȘI: De Revelion, Primăria Timișoara extinde programul curselor de transport în comun

„De regulă, accidentările au constat în traumatisme ale braţelor, antebraţelor sau picioarelor. Nu au fost cazuri grave, care să pună în pericol viaţa turiştilor”, a precizat Resiga.

Salvamontiştii recomandă turiştilor care doresc să ajungă în Straja să folosească la urcare telegondola din Lupeni, unde au la dispoziţie şi circa 400 de locuri de parcare la staţia de plecare.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *