Imagini rare din tinereţea Patriarhului Daniel. Dan Ilie Ciobotea s-a născut în județul Timiș

patriarhul daniel

Mai multe imagini care îl surprind pe părintele Bisericii Ortodoxe Române în perioada când era lector în Elveţia au fost republicate recent de presa locală din Iaşi.

Imaginile publicate de ziaruldeiasi.ro îl surprind pe Dan Ilie Ciobotea, actualul Patriarh Daniel în perioada când acesta era lector la Institutul Ecumenic de la Bossey – Elveţia, unde a ajuns din 1980.

CITEȘTE ȘI: Sacoşe pline cu lire sterline au fost găsite într-o maşină care s-a răsturnat. Şoferul a murit

O altă fotografie este făcută în august 1987, când a intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Sihăstria cu numele Daniel, alături de arhimandritul Cleopa Ilie. Cu această ocazie, a fost hirotonit ieromonah.

Dan Ilie Ciobotea s-a născut la data de 22 iulie 1951 în satul Dobrești din comuna Bara (județul Timiș). Școala primară a urmat-o în satul natal (1958-1962), Dobrești, iar gimnaziul în localitatea Lăpușnic (1962-1966), județul Timiș.
patriarhul daniel1
În anul 1966 a început cursurile liceale în orașul Buziaș, pe care le-a continuat în municipiul Lugoj la Liceul „Coriolan Brediceanu” (1967-1970).

A fost student la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1970-1974). În perioada anilor 1974-1976 a frecventat cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti. A continuat studiile în străinătate la Strasbourg (Franţa) şi la Freiburg (Germania).

După ce a fost mai mulţi ani lector în Elveţia, în 1987 este hirotonit ieromonah, la 1 martie 1990 a fost ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, iar la 1 iulie 1990 înscăunat ca arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. La 30 septembrie 2007 a fost ales patriarh al BOR, conform adevarul.ro.

VEZI MAI MULTE FOTOGRAFII AICI


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Imagini rare din tinereţea Patriarhului Daniel. Dan Ilie Ciobotea s-a născut în județul Timiș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *