Imagini cu momentul în care eroul Florin Morariu e decorat din partea Reginei Marii Britanii

Florin Morariu a devenit astăzi primul român care primeşte Distincţia pentru Curaj a Reginei Marii Britanii. Un premiu acordat pentru eroismul de care a dat dovadă în timpul atacurilor teroriste de la Londra, din iunie 2017. Românul s-a luptat cu teroriştii şi a adăpostit mai multe persoane în brutăria în care lucra. Înainte de a fi decorat, Florin a trimis un mesaj pentru românii din întreaga lume.

Florin Morariu, erou Londra: Sunt foarte emoţionat dar în acelaşi timp sunt şi foarte fericit pentru această distincţie. Aş vrea să vă spun să nu uitaţi, oriunde v-aţi afla, în orice colţ al lumii, să nu uitaţi că sunteţi români. Vă iubesc

Îmbrăcat la patru ace, Florin, românul care şi-a riscat viaţa şi i-a confruntat pe terorişti, a fost primit cu fast la Turnul Londrei.

Gestul eroic din vara anului 2017 i-a adus un premiu pe care statul britanic nu l-a mai acordat de 24 de ani – Distincţia Reginei pentru Curaj.

Distincţia a fost creată în 1994 şi este acordată, de obicei, militarilor britanici şi, doar în mod excepţional, civililor şi cetăţenilor străini.

Morariu, eroul din Londra, a adăpostit oameni în brutărie la care lucra

A doua zi după atac, Florin Morariu a vorbit cu o echipă Observator. Era încă marcat de ceea ce văzuse.

În brutăria lui a adăpostit londonezi, iar spre terorişti a aruncat cu navete de pâine. La un moment dat, a fost filmat când se apăra cu un făcăleţ.

Deşi a dat dovadă de un curaj ieşit din comun, Florin se consideră un om simplu. Iată cu ce gânduri a plecat la Londra.

Florin Morariu, erou Londra: Cred că asta a punctat cel mai mult pentru londonezi, m-am reîntors şi am deschis trapa la brutărie şi am băgat oamenii care erau pe stradă, care alergau, fiindcă era un haos şi celelalte magazine îşi închiseseră uşile, scrie observator.tv

După ce a supravieţuit atacului, Florin Morariu s-a întors acasă, la Iaşi, şi spune că nu va mai părăsi România.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns