IGSU: 31 de mesaje RO-ALERT privind prezenţa animalelor periculoase (urşi), în ultimele 24 de ore

România vrea un sistem RO-Alert mai rapid, în urma fenomenelor meteorologice extreme din ultima perioadă. Avertizările ar putea fi transmise și prin SMS sau pe ecranul televizorului

IGSU: 31 de mesaje RO-ALERT privind prezenţa animalelor periculoase (urşi), în ultimele 24 de ore

Salvatorii au gestionat 1.577 situații de urgență, cele mai numeroase misiuni fiind derulate în zona București-Ilfov și în județele Cluj, Argeș, Mureș,Galați, Dolj și Arad, în ultimele 24 de ore.

O pondere de 85% din totalul intervențiilor a constat în acordarea asistenței medicale de către echipajele SMURD, 1.338 de persoane aflate în dificultate primind ajutor.

Totodată, în perioada de referință, la nivel național, echipajele operative au acționat pentru localizarea și stingerea celor 55de incendii înregistrate la nivel național și au gestionat cu promptitudine 173 de misiuni pentru protecția comunităților.

De asemenea, în ultimele 24 de ore au fost transmise 32 de mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, dintre care 31 de mesaje privind prezența animalelor periculoase (urși), în județele Alba (1), Argeș (2), Bistrița-Năsăud (1), Brașov (10), Buzău (3), Covasna (3), Dolj (1), Harghita (4), Mureș (1), Prahova (4) și Sibiu (1).

O misiune care a necesitat atenție sporită din partea pompierilor a avut loc ieri, în județul Covasna, în localitatea Sfântu Ilie, unde salvatorii au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la anexa unei case.

Ajunse la locul evenimentului, forțele de intervenție au constatat că arderea se manifesta generalizat, cu pericol de propagare la locuințele din proximitate. Incendiul a fost lichidat, fără a fi înregistrate pierderi de vieți omenești.

CITEȘTE ȘI: Locuitorii Ghirodei nu rămân fără transport către Timişoara!

Concomitent cu misiunile desfășurate, pompierii acționează în sprijinul autorităților din zonele de graniță și implicit a cetățenilor ucraineni veniți în România. Astfel, în data de 15.06.2023, pentru gestionarea afluxului de persoane care au intrat pe teritoriul României la granița cu Ucraina și Republica Moldova, IGSU a angrenat un număr de143 de pompieri și 91 de mijloace tehnice.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *