Igrasie în subsolurile liceelor „Loga” şi „Calderon”, unităţi de învăţământ nou reabilitate. Vezi lista şcolilor fără autorizaţie sanitară de funcţionare

Nu a fost identificată încă sursa îmbolnăvirilor de la Colegiul "Loga". DSP a prelevat probe, iar dozatoarele de apă au fost sigilate

„La Colegiul Naţional şi la Liceul Teoretic , din păcate, în subsoluri a apărut deja igrasia, asa ca vor trebui reîncepute anumite lucrări… , şi intră în categoria acelora care în momentul de faţa nu au autorizaţie sanitară, şi sunt pe lista celor 29 de fapt cu notificare negativă de certificare de conformitate.

Din păcate, la , lucrările o să mai treneze fiindcă amenajările exterioare probabil vor continua şi anul viitor”, a declarat vineri Francisc Halasz, inspectorul scolar-adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş.

Toate cele trei imobile aparţinând liceelor timişorene au fost recent reabilitate. La Liceul Teoretic ” Jean Louis Calderon” lucrările au costat peste 10 milioane de lei, dintre care 7,3 milioane de lei reprezintă bani europeni. A fost refacută faţada şcolii, s-au modernizat sălile de clasă, iar clădirea a fost extinsă prin doua corpuri construite pe structură metalică.

La Colegiul Naţional „C.D. Loga” au fost renovate peste 20 de săli de clasă, zece laboratoare, o bibliotecă, nouă cabinete, două săli de sport, sala de festivităţi, dar şi un muzeu de biologie. Cu toate că lucrările trebuia să dureze un an, acestea s-au încheiat după încă 12 luni.

Ca urmare a fost necesară o suplimentare de buget. Valoarea lucrărilor se ridică la 7,6 milioane de lei, dintre care 4,6 sunt fonduri europene nerambursabile.

În categoria unităţilor de învăţământ cu certificare negativă, fac parte cele la care încă se mai lucrează. La încheierea intervenţilor se va depune documentaţia în vederea obţinerii autorizaţiei. Controalele vor continua în luna septembrie şi octombrie. Halasz spune că unii vor obţine autorizaţii sanitare de funcţionare, iar alţii vor primii din nou avertisment.

Francisc Halasz, inspector general-adjunct al Inspectorului Şcolar Judeţean Timiş a declarat că 11 unităţi de învăţământ nu au autorizaţie sanitară de funcţionare. Nici una dintre acestea nu se găseşte în Timişoara, cele mai multe fiind în mediul rural.

Este vorba de şcoala din Bethausen, şcoala primară şi grădiniţa din Criciova, şcoala şi grădiniţa din Folea, comuna Voiteg, şcoala din Sânpetru Mic şi grădiniţele din Brestovăţ, Chevereşu Mare, Ivanda şi Giulvăz.

În cazul acestora fie în clădire nu există apă curentă, fie grupurile sanitare sunt gen latrină. De asemenea, mai sunt şi grădiniţa din Topolovăţu Mare care este nouă, dar nu a fost intabulată, şi şcoala din Ghilad la care sunt probleme legate de patrimoniu.

Alte 29 de unităţi de învăţământ deţin autorizaţie sanitară, dar cu notificare negativă de certificare de conformare. Mai concret, acestea au primit autorizaţia în urmă cu câţiva ani, cu condiţia să-şi pună la punct unele disfuncţionalităţi.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *