ICCJ dă sentinţa în dosarul lui Liviu Dragnea, care a fost condamnat la închisoare în prima instanţă

ICCJ dă, luni, sentinţa în dosarul şui Liviu Dragnea, care a fost condamnat la închisoare în prima intanţă. Pronunţarea în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman, în care Liviu Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu, fiind condamnat în primă instanţă la 3 ani şi şase luni de închisoare este aşteptată luni. DNA a cerut o pedeapsă mai mare, orientată spre medie.

Decizia de a amâna pronunţarea a fost luată în urmă cu o săptămână de judecătorii ICCJ după o zi în care DNA şi-a retras cererea prin care a ridicat două excepţii de neconstituţionalitate, iar avocaţii liderului PSD au ridicat mai multe excepţii de neconstituţionalitate, solicitând amânarea procesului. Dragnea nu a fost prezent la termenul de luni, el fiind aşteptat la sediul Instanţei Supreme de un grup de susţinători.

Adrian Toni Neacşu, unul dintre avocaţii din procesul liderului PSD, declara, la termenul precedent, că este puţin probabil ca instanţa de judecată să se pronunţe înainte de soluţia CCR privind completurile de trei judecători.

Toni Neacşu susţinea că, dacă se dă o soluţie în dosar înainte ca CCR să se pronunţe, decizia Curţii Constituţionale nu va mai putea influenţa în niciun fel decizia instanţei deja definitivă. Luni, CCR a amânat decizia pentru 5 iunie şi tot luni Toni Neacşu a cerut amânarea procesului după această dată.

După o pauză pentru a analiza cererea de amânare şi excepţiile invocate, instanţa a decis continuarea procesului.

DNA a cerut aplicarea unor pedepse spre limita medie, nu spre minim, aşa cum a apreciat instanţa de fond.
Joi, Dragnea afirma că judecătorii care urmează să se pronunţe în dosarul său sunt supuşi unor presiuni inimaginabile, iar dacă aceştia rezistă presiunilor, cu siguranţă va fi achitat.

„Presiunile sunt inimaginabile pe marginea acestui proces. (…) Dacă judecătorii din complet vor rezista la presiuni, nu poate să fie decât achitare, pentru că sunt complet nevinovat. Nu există absolut nicio probă care să mă incrimineze”, a afirmat Dragnea.

Liderul PSD a mai spus că primul complet, care l-a condamnat în prima instanţă, „nu există oficial”.

„Am vorbit cu avocaţii: primul complet care m-a condamnat nu există oficial. Orice complet trebuie să aibă în spate o hotărâre a Colegiului de conducere, care se publică în Monitorul Oficial. Aia nu există, adică a plecat o doamnă judecătoare din complet, a venit un domn judecător care, sigur, a şi susţinut condamnarea, nu a fost numit aleatoriu, nici nu există o hotărâre în care să apară acest nume”, a afirmat Dragnea.

„Sunt complet nevinovat, nu mai vorbesc că e o speţă ruşinoasă. Dacă judecătorii sunt lăsaţi liberi, o să fiu achitat, dacă nu rezistă la presiuni, Dumnezeu cu mila”, a declarat de asemenea liderul PSD.

Liviu Dragnea a susţinut că nu are emoţii legate de pronunţarea sentinţei în acest dosar, în primul rând pentru că este „complet nevinovat”.

„Ce am observat eu – că de o perioadă de timp, nu se mai feresc, adică îşi asumă sau se asumă faptul că sunt decizii politice. Nu se mai vorbeşte de decizii bazate pe probe, care nu există, nu se mai vorbeşte de decizii care trebuie să ţină cont de Constituţie, care trebuie să ţină cont de lege, ci doar de decizii politice”, afirmă el.

În acest dosar, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 15 iulie 2016, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual,

Magistraţii instanţei supreme au finalizat în 14 septembrie 2018 motivarea deciziei de condamnare a lui Dragnea, arătând că, prin influenţă şi putere, Dragnea a determinat-o pe fosta directoare a DGASPC Floarea Alesu să săvârşească infracţiunea de abuz în serviciu.

„Înalta Curte, în opinie majoritară, apreciază că în cauză din coroborarea probelor administrate rezultă faptul că inculpatul Dragnea Nicolae Liviu a fost cel care, cu intenţie, folosindu-se de influenţă, autoritatea şi puterea conferită de funcţiile deţinute – preşedinte atât al organizaţiei judeţene a PSD Teleorman, cât şi al Consiliului Judeţean Teleorman – a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea să săvârşească infracţiunea de abuz în serviciu”, arată magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Magistraţii mai arată că „în reuşita demersului său infracţional inculpatul Dragnea Nicolae Liviu s-a folosit, deliberat, de ascendentul moral pe care-l avea faţă de inculpata Alesu Floarea”.

În 21 iunie 2019, liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în acest dosar, pentru instigare la abuz în serviciu. El a fost achitat pentru infracţiunea de fals intelectual.

Suspendarea executării pedepsei de doi ani primită de Liviu Dragnea în dosarul ”Referendumul” a fost anulată, iar cele două pedepse au fost contopite, rezultând o pedeapsă totală de trei ani şi jumătate de închisoare cu executare.

Decizia nu a fost luată în unanimitate de către magistraţi, existând şi o opinie separată de achitare a lui Liviu Dragnea pentru infracţiunea de instigare la abuz în serviciu.

În cazul fostei soţii a lui Dragnea, Bombonica Prodana, s-a constatat încetarea procesului penal şi s-a aplicat o amendă administrativă de 1.000 de lei.

Ceilalţi inculpaţi în acest dosar au primit închisoare cu suspendare, cu excepţia fostului director executiv al DGASPC Teleorman, Floarea Alesu, condamnată la trei ani şi şapte luni de închisoare cu executare.

De asemenea, instanţa supremă a admis acţiunea civilă a DGASPC Teleorman şi i-a obligat pe inculpaţi la plata sumei de 108.612 de lei reprezentând despăgubiri civile cu titlu de daune materiale – drepturi salariale încasate necuvenit de către inculpatele Anisa Stoica şi Adriana Botorogeanu Adrian, în solidar pentru perioadele menţionate în rechizitoriu, conform observator.tv.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns