Hotărâri municipale, contestate de prefectură

primarie prefectura

Trei hotărâri adoptate în ultima ședință plenară a Consiliului Local al Municipiului Timișoara au fost calificate de Instituția Prefectului, în urma verificărilor de legalitate pe care reprezentanța guvernului în teritoriu este obligată să le efectueze, ca neconforme cu legislația în vigoare.

Este vorba despre HCL 424 privind interzicerea organizării de evenimente pe raza municipiului Timișoara care aduc atingere ordinii și liniștii publice, HCL 433 privind aprobarea studiului de prefezabilitate „Reconfigurarea traseului de cale ferată pe teritoriul municipiului Timișoara prin introducerea liniilor feroviare în subteran” și, respectiv, HCL 442 privind protecția atmosferei și sănătatea locuitorilor în municipiul Timișoara.

În primul caz, municipalitatea a făcut – în opinia prefecturii – abuz de reglementare, întrucât problema în cauză este reglementată de legi, pe care autoritatea locală nu are competența să le modifice.

În cazul mutării în subteran a căii ferate, s-a constatat că administrația Timișoarei nu poate adopta decizii privind un domeniu pe care nu este proprietară. În fine, în ultimul caz nu au fost respectate procedurile de transparență decizională și evaluare preliminară.

Ca atare, prefectura a decis să atace cele trei hotărâri prin recurs grațios, instrument care reprezintă, practic, un apel către instituția emitentă de a-și corecta singură greșelile. În funcție de reacția administrației municipale, lergislația prevede posibilitatea utilizării altor căi de atac.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *