Hoţ de biciclete, prins după o lună

Bicicletele pot fi cu uşurinţă plasate în fruntea topului celor mai furate bunuri de pe meleagurile noastre.

Uneori, însă, poliţiştii reuşesc să pună mâna pe indivizii care subtilizează vehicule cu pedale. Când acest lucru se întâmplă după câteva săptămâni de la comiterea faptei, proprietarul bicicletei pe care o credea definitiv pierdută se poate socoti cu adevărat un mare norocos.

Poliţiştii timişoreni au reuşit să elucideze misterul dispariţiei bicicletei unui timişorean, petrecută la începutul lunii trecute. Hoţul este tot un localnic, în vârstă de 30 de ani.

Furase bicicleta în data de 1 august, din zona Calea Şagului, în cel mai simplu mod posibil: pentru că nu avea un dispozitiv antifurt şi nici posesorul nu era atent, s-a urcat pe ea şi şi-a luat tălpăşiţa. Poliţiştii Secţiei 3 au izbutit, însă, să-l identifice şi să-l reţină pe făptaş după aproape o lună.

A fost reţinut, pentru început, pentru 24 de ore în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, poliţiştii recuperând, totodată, şi prejudiciul, în valoare de 1.500 de lei.

Evident, hoţul s-a ales cu un dosar penal, dar oamenii legii verifică dacă nu cumva tot el este autorul mai multor furturi de biciclete comise în Timişoara în ultima vreme.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

0 Comments

No Comment.