Horia Colibășanu încearcă o ascensiune pe Broad Peak (8051 m), cel de-al zecelea său vârf de peste 8000 de metri

Horia Colibășanu încearcă o ascensiune pe Broad Peak (8051 m), cel de-al zecelea său vârf de peste 8000 de metri

Horia Colibășanu încearcă o ascensiune pe Broad Peak (8051 m), cel de-al zecelea său vârf de peste 8000 de metri. Sportivul timişorean va escalada, ca de obicei, fără oxigen suplimentar și fără ajutor din partea șerpașilor.

“Expediția Broad Peak” face parte din proiectul lui Horia Colibășanu de a atinge cele 14 vârfuri de peste 8000 de metri ale planetei. A urcat deja toți cei opt “optmiari” din Nepal. Cel mai recent, Kangchenjunga, chiar anul trecut, fiind o premieră pentru alpinismul românesc. Acum se întoarce în Pakistan, acolo unde, în 2004, a început ascensiunile sale la mare altitudine, cu reușita pe K2 (8611 m), al doilea vârf ca înălțime de pe Terra.

“De pe Broad Peak se va vedea K2, cu care am început. Al zecelea vârf nu înseamnă o cifră magică, ci mai degrabă apropierea de obiectivul meu. Nu înseamnă că această cursă lungă, de aproape 20 de ani, se va fi încheiat, dar motivația și pregătirea îți pot da încredere că vei ajunge la finiș”, a declarat Horia Colibășanu.

Horia Colibășanu va pleca din București duminică, 26 iunie, la Islamabad (Pakistan). De aici va parcurge două zile pe Karakorum Highway, parte din fostul Drum al Mătăsii, până la Askole. Urmează o săptămână de drumeție pe o rută de apropiere de baza muntelui, la 4850 de metri altitudine.

Broad Peak, numit K3 în trecut, se află în Masivul Karakorum, munții Gasherbrum, la granița dintre Pakistan și China. La nord, este despărțit de K2 prin ghețarul Godwin-Austen. Denumirea lui vine de la creasta lungă și uniformă. Broad Peak a fost escaladat prima oară într-o expediție austriacă din 1957 de Fritz Wintersteller, Marcus Schmuck, Kurt Diemberger și Hermann Buhl.

Expediţia “Broad Peak 2023” este un proiect al Clubului Sportiv Alternative Timișoara, afiliat la Federația Română de Alpinism și Escaladă. Clubul derulează şi monitorizează proiecte de alpinism în calendarul sportiv internațional.

Parteneri principali: FAN Courier, Profi, Linde, Magazinele Himalaya.

Parteneri: Poka, Mammut, Petzl, Wetterbest, Temad, WD-40, Exim Banca Românească, clinica Ascendent și Atu Advertising și Federația Română de Alpinism și Escaladă.

De-a lungul carierei, Horia Colibășanu a participat la 24 de expediții internaționale, fiind românul cu cele mai mari performanţe în alpinismul de altitudine, cu nouă “optmiari” urcați. Este în continuare singurul român care a ajuns pe K2 și Dhaulagiri, doi dintre cei mai periculoși cinci munți din lume. A fost distins cu medalia de aur pentru Merit Sportiv din partea guvernului Navarrei și cu “Spirit of Mountaineering” (Piolets d’Or, 2009) din partea British Alpine Club, cel mai vechi club montan din lume.

CITEŞTE ŞI: Vremea până în 17 iulie, prognoza actualizată: val de aer tropical, dar și furtuni

În 2017 a primit cea mai importantă distincție pe care o poate acorda președintele României: Ordinul Național “Steaua României” în grad de Cavaler. De asemenea, este cetățean de onoare al orașelor Timișoara și Slatina.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *