Handbal şi baschet de prima ligă, la Sala „Constantin Jude”. Surpriză la aruncarea simbolică de start a meciului Poli – Suceava

Handbal şi baschet de prima ligă, la Sala "Constantin Jude". Surpriză la aruncarea simbolică de start a meciului Poli - Suceava

Un cuplaj handbal-baschet va avea loc joi, 24 octombrie, la Sala „Constantin Jude” din Timișoara. De la ora 16, SCM Politehnica întâlnește CSU Suceava, în prima ligă de handbal, iar de la ora 19. baschetbaliștii de la SCM winsed.swiss înfruntă Corona Brașov, tot într-un meci de campionat.

Partida de handbal contează pentru etapa a IX-a din Liga Zimbrilor. În clasament, cele două echipe sunt despărțite de patru puncte: Suceava este pe locul al șaselea, cu 13 puncte, și vine după o remiză la Constanța (30-30), în vreme ce echipa alb-violetă ocupă poziția a opta, cu 9 puncte.

Sezonul trecut, gruparea din nord-estul țării a câștigat toate cele trei confruntări cu SCM Poli, două în campionat (35-34 și 34-30) și una în Cupa României (35-32).

Sucevenii au mai jucat la Timișoara la începutul acestei luni, când au învins divizionara secundă CSU Poli, în Cupa României, cu 46-27.

Aruncarea simbolică de start a partidei SCM Politehnica Timișoara – CSU Suceava va fi oferită de directoarea LPS Banatul Timișoara, Ramona Roman. Mai mulți membri ai echipei bănăţene – precum Andrei Păiuș, Marius Sadoveac, Cristian Fenici, Flavius Cîmpan, Răzvan Trif – au absolvit Liceul cu Program Sportiv Banatul.

Confruntare grea cu Corona

Meciul de baschet deschide etapa a VI-a a Ligii Naționale. SCM winsed.swiss și Corona Brașov sunt despărțite de un punct în clasament. Brașovenii se află pe locul al treilea, cu 9 puncte, în vreme ce echipa de pe malurile Begăi este pe poziția a cincea, cu 8 puncte.

„Leii din Banat” vin după două victorii, cu Dinamo (acasă) și la Sibiu, iar Corona se află într-o serie activă de patru victorii.

Partida cu formația de sub Tâmpa se joacă la doar 72 de ore distanță de înfruntarea de la Sibiu. Disputarea meciului în avans a fost generată de concursul de pangration ce are loc, de vineri până luni, la Sala „Constantin Jude”.

Sezonul trecut, Corona Brașov a câștigat ambele întâlniri cu alb-violeții: 85-81, la Timișoara, și 74-68, pe teren propriu.

CITEŞTE ŞI: Regal de lupte greco-romane, în organizarea CSȘ 1 Timișoara


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *