HALUCINANT! La Timişoara, caracatița corupției și concurența neloială riscă să sufoce afacerile derulate la lumina zilei

Celuloza so otel

* Una dintre poveştile de succes ale economiei de piaţă timişorene era să fie falimentată din cauza concurenţei neloiale încurajate chiar de organismele care ar trebui să o stârpească

* Pentru că a îndrăznit să protesteze, patronul acesteia a fost imediat intimidat de reprezentanţii statului, care i-au trimis pe cap o echipă de control formată din… 17 membri, însoţiţi de mascaţi!

* Omul de afaceri trage un semnal de alarmă: numai în Timişoara sunt o mulţime de firme de colectare a fierului care n-au aparatură de detectare a radioactivităţii, ceea ce le poate transforma în bombe cu ceas

Ardelean din Sălaj, Arpad Gal a plecat de-acasă, în 1968, la doar 17 ani și jumătate, cu gândul să-și găsească un rost în Timișoara. Omul a ajuns în orașul de pe Bega cu buzunarele goale – distanța dintre Arad și Timișoara a făcut-o pe jos! – dar a reușit să construiască o afacere de anvergură în primii ani de după Revoluție. Centrul de colectare a deșeurilor reciclabile feroase și neferoase „Celuloză și oțel” reprezenta, până de curând, una dintre poveștile de succes ale economiei de piață timișorene.

De ceva vreme încoace, însă, lucrurile au început să scârțâie și, culmea, nu din cauza crizei financiare care a lovit începând cu anii 2008-2009 întreaga lume, ci din cauza neregulilor existente în acest domeniu, nereguli despre care domnul Gal spune că sunt tolerate în mod inadmisibil de către autorități, favorizându-se astfel o concurență neloială ce riscă să sufoce afacerea derulată la lumina zilei în Parcul Industrial Freidorf.

Personaj pitoresc, ardeleanul stabilit la Timișoara își prezintă cu mândrie realizările – e drept, are și cu ce se lăuda -, dar revolta îi îneacă vocea atunci când începe să-și spună ofurile. Ce-l doare cel mai mult în clipa de față este că e luat de fraier de autorități, care, susține el, închid ochii la nerespectarea legii de către o grămadă de alte centre de colectare, care, pentru a-și maximiza profiturile, fac investiții minime sau nu le fac pe cele obligatorii, dar costisitoare.

Legea e doar pentru fraieri

În mod concret, Ordinul nr. 117 din 19 mai 2010 emis de Ministerul Administrației și Internelor pentru aprobarea normelor privind monitorizarea radiologică a materialelor metalice reciclabile pe întregul ciclu de colectare, comercializare și procesare prevedea că toate firmele din acest domeniu trebuie să fie dotate cu instrumente de detecţie a radiaţiilor, fixe sau portabile.

„Toate fimele care fac colectare de deșeuri trebuie să aibă aceste aparate, dar nimeni nu verifică dacă se întâmplă așa. Un aparat costă 65.000 de euro, iar fraierii cumpără, restul nu cumpără. După ce ai montat, nu vine nici dracu’ să te controleze să vadă dacă ai sau n-ai… Noi am trimis om la școală, contra-cost, la Turnu Măgurele, să se autorizeze, fiindcă la fiecare punct de colectare trebuie să fie un om autorizat. În Timișoara, sunt peste o sută și ceva de firme de colectare care n-au asemenea aparate! În afară de firmele mari, Muller (Muller Guttenbrunn Recycling – n.r.), Rematinvest și noi, nu cred că mai are altcineva. La punctul de lucru de pe strada Jean Paul Marat, la Gara de Sud, avem aparat portabil, care costă 5.000 de euro. Dacă vine cineva cu material radioactiv, suntem obligați să-i anunțăm imediat pe cei de la ISU (Inspectoratul pentru Situații de Urgență – n.r.). Noi reținem mașina aici, nu are voie să plece niciunde, pentru că nu știi cât este de periculos ceea ce transportă”, ne-a precizat Arpad Gal.

„În centrele de colectare unde nu există aparate de detectare a radioactivității, pot fi depozitate materiale periculoase fără să știe nimeni. Mai mult, pot fi transportate apoi pe stradă, prin oraș! Nimeni nu a controlat firmele astea dacă au sau nu aparate de detectare a radioactivității, nici cei de la Garda de Mediu, nici cei de la ISU. Din start, aceste firme n-ar trebui să funcționeze, ar trebui să fie închise, că reprezintă un pericol public”, susține, cu năduf, întreprinzătorul timișorean.

Controlul autorităților, ca formă de represalii

Nu numai că firmele care nu au catadicsit să se doteze cu asemenea aparate de detecție a radioactivității nu sunt închise, dar Arpad Gal ne mărturisește că oricine îndrăznește să protesteze este imediat intimidat chiar de către autorități:

„Eu, dacă nu aveam, sigur eram controlat de autorități… Am deschis odată gura la prefectură, în urmă cu vreo doi-trei ani – era acolo un șef de la Garda de Mediu și eu am spus că se fac ilegalități la centrele de colectare – iar a doua zi, am avut 17 inși (!!!) în control. Erau de la Poliția Română, de la Poliția Locală, de la Garda de Mediu, SDM (Societate de Drumuri Municipale – n.r.), Aquatim etc…. au fost 17 în total, au făcut o echipă comună! Au venit și cu <mascații> la poartă, le-a fost frică că nu le dau voie să intre înăuntru. Dar le-am dat voie… M-au întrebat dacă am șină de cale ferată, le-am spus că am, în spate, am ascuns-o, am făcut mișto de ei, că aveam patru stâlpi de șină de mocăniță, de pe timpuri…”.

Arpad Gal ne explică și de ce n-avea cum să găsească trupa de șoc venită în inspecție materiale a căror colectare este interzisă: „Eu nu primesc așa ceva! Am avut scris și în față, acum s-a șters, dar tot se mai vede, că nu primim materiale de cale ferată, rame și capace de canal. La mine este interzis! Eu era să mor, cu nepoțica mea în mașină, la AEM, lângă sensul giratoriu, că se furase capacul de la un canal… Eu, de atunci, fără să-mi spună nimeni, doar pentru că era să mor cu nepoțica mea, am spus că la mine în curte nu intră nimeni cu așa ceva! Pot să meargă în altă parte, dar la mine nu intră. În rest, omul poate să aducă orice, semnează pe propria răspundere de unde are materialele”.

Detalii şocante citiţi în ziarul “Renaşterea bănăţeană” de marţi, 26 ianuarie!

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

7 thoughts on “HALUCINANT! La Timişoara, caracatița corupției și concurența neloială riscă să sufoce afacerile derulate la lumina zilei

  1. are dreptate se stie cine sint [ DE OBICEI ] patroni de la fier vechi si cine-i protejeaza ,la astia trebui pornita ancheta de la cel mai inalt nivel si de la servicii [via constanta TOMINItrans ] si mafia basista

  2. dar nu mai spune că ia facturi de la firmele tiganesti sa reducă artificial impozitul ,
    că lucră cu toţii colectori neautorizati ( care colecteaza de acasa pe sate ) ,
    că el are toate contractele pe oras cu instituţiile statului , gel anaf , ratt , aeroport , unitati militare , ( chestiile astea se pot verifica ) .
    camioanele le foloseste doar pe oras ca nu au platite asigurarile si rovinietele ( se pot verifica )
    ca exemplu ar trebui sa mergeti la el cu niste deseu feros , prima data il cantariti acasa , iar dupa mergeti cu el la el si veti vedea daca el respecta legea , nu are nici un aparat , dece nu ia-ti cerut legea in baza caruia necesita astfel de aparate , halal articol , cum de postati tot ce scuipa alti , informatia ar trebui verificata prima data domnule reporter , stiti zicala ca hotu striga prima oara hotul , verificati relaţiile cu politicieni locali si veti vedea ce om corect este .

    Ps: Un cetatean in cunostiinta de cauza .

    1. Din pacate, dumneavoastra nu ati avut curiozitatea sa cititi intregul articol – care a fost publicat integral DOAR in editia din 26 ianuarie a ziarului „Renasterea banateana” – ci v-ati limitat la a citi doar fragmentul postat pe site. Mai mult, nu ati citit cu atentie nici macar fragmentul respectiv, fiindca am mentionat legea care prevede detinerea de aparate pentru detectarea radiatiilor. Daca dumneavoastra aveti dovezi care sa demonstreze ca afirmatiile domnului Arpad Gal sunt false, va astept la redactie ca sa mi le prezentati sau trimiteti-mi datele dumneavoastra de contact pe e-mail, la adresa [email protected] si voi lua eu legatura cu dumneavoastra.

  3. Din pacate se stie ca acesta este un articol platit si stimate domn verificati legislatia de mediu sa vedeti cand si pentru cine trebuie acele aparate , cat despre celelalte afirmatii cereti la anaf timisoara de cate ori a cumparat deseuri de la ei anul trecut si tot asa , inca odata precizez ca este pacat sa nu verificati informatiile , pentru ca noi consultantii suntem satui de prostia si lacomia acestui prea marit domn , care a plecat de acasa sarac si ajuns milionar , dar a uitat ca bogatia unui om se masoara in caracter , fapte etc , si nu ipocrizie si lacomie .informativa si dupa aceea mai discutam .

  4. Si apropo se lauda ca are cel mai mare pret de pe piata , cele mai bune conditii , etc . , si atunci dece se plange de faliment , pentru ca va spun eu acesti balauri au fost invatati sa faca milioane peste noapte si daca va uitati multi nu lucra cu el din cauza dificultati de colaborare de care da dovada , daca e=mergi sa dai o masina la el , intreaga , el iti va cere sa o cureti de lichide bureti si plasticuri si dupa sa o aduci la el , deci direct iti cere sa poluezi mediul inconjurator , pentru ca aceste deseuri enumerate mai sus nu ai voie prin legislatie sa le depui la pubelele retim , va rog frumos sa verificati tot ceea ce am spus daca va considerati obiectiv si corect . ( va spu sigur ca cele afirmate mai sus sunt corecte si adevarate ) .

    1. V-am rugat sa ma contactati la redactie sau sa imi trimiteti datele de contact pe adresa de mail, pentru a putea stabili o intalnire. Eu am publicat declaratiile domnului Arpad Gal, pe care si le asuma fara probleme, in timp ce dumneavoastra preferati sa faceti insinuari din spatele unui calculator. Daca toate afirmatiile dumneavoastra sunt la fel de adevarate precum „din pacate se stie ca acesta este un articol platit”, atunci n-are sens sa continuam „dialogul”, puteti ramane anonima.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *