Guvernul a aprobat: Majorări salariale pentru personalul nedidactic din învăţământ

grindeanu guvern 1

Personalul nedidactic din învățământ va beneficia de salarii mai mari începând cu luna februarie 2017, după ce Guvernul a adoptat joi o Ordonanță de Urgență în acest sens.

Actul normativ va soluționa o serie de probleme apărute în salarizarea personalul nedidactic din învățământul preuniversitar și universitar, prin așezarea pe grilă, în funcție de vechime, a salariilor acestei categorii de personal. Astfel, potrivit noii grile de salarizare, drepturile personalului nedidactic din învățământ se vor încadra între salariul minim pe economie, respectiv 1.450 de lei, și 1947 lei, în funcție de vechimea în muncă.

De aceste majorări salariale vor beneficia aproximativ 53.000 de persoane din domeniul educației. Creșterile salariale vor implica un efort financiar de aproximativ 90 milioane lei, sumă asigurată prin bugetul aprobat pentru Ministerul Educației Naționale.

Măsura a fost luată de Guvern după consultări avute ieri, 22 februarie, de premierul Sorin Grindeanu, ministrul Educației Naționale, Pavel Năstase, cu reprezentanții sindicatelor din educație.

„Azi avem pe ordinea de zi o ordonanță importantă și anume cea legată de salarizarea personalului nedidactic din învățământ, învățământul preuniversitar. Și ne referim la aproximativ 53.000 de persoane, astfel încât măririle pe care le-am făcut în sistemul de învățământ să se aplice și personalului nedidactic din acest domeniu de activitate ca lucrurile să fie cât să fie cât se poate de echitabile pentru toată lumea”, a declarat Sorin Grindeanu, înaintea ședinței de Executiv.

romaniatv.net


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Guvernul a aprobat: Majorări salariale pentru personalul nedidactic din învăţământ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *