Grupuri sanitare sau haznale? Un student ne-a trimis câteva fotografii cu toaletele dintr-un cămin

grupuri sanitare

Un student al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului ne-a trimis câteva fotografii cu grupurile sanitare dintr-un cămin al instituţiei, care arată aşa cum vedeţi în imaginile de mai jos. Respectivele toalete şi duşuri e drept că nu prea au fost întreţinute, dar peste ele a trecut cu siguranţă şi o hoardă de vandali.

Legat de această situaţie, prof. univ. Cosmin Alin Popescu, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, ne-a declarat:

„Este vorba de grupurile sanitare aparţinând Căminului nr. 2, de băieţi. Noi am avut intenţia să intervenim şi să reabilităm toaletele încă înainte de a începe anul universitar, însă din cauză că nu aveam banii necesari nu am putut interveni. Finanţarea s-a făcut târziu şi aveam două variante: ori să începem acum, ori la anu,l în primăvară. În urma discuţiilor pe care le-am purtat cu liga studenţilor, am convenit să începem treaba cât mai curând. Aşa că grupurile sanitare funcţionează doar la anumite etaje.

Astăzi (ieri – n.r), în consiliul de administraţie, reprezentanţii studenţilor au solicitat o reducere a tarifului din cauza condiţiilor existente. Noi am fost de acord cu propunerea şi, în această lună, pentru disconfortul existent, am redus taxele la jumătate”.

Cât despre unii studenţi care distrug bunurile din cămin, Cosmin Alin Popescu a precizat că noile instalaţii sanitare ce vor fi montate vor fi antivandalism, cu duşurile încorporate, pentru a nu mai putea fi stricate atât de repede.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *