Grupul de la Timişoara, mai tare decât tot Teleormanul?

PSD nu s-a axat niciodată pe electoratul din Ardeal şi Banat. Voturile masive proveneau constant din sudul şi estul ţării, unde partidul făcea mereu legea. La un moment dat însă, pe la începutul anilor 2000, au apărut câteva voci transilvănene, Ioan Rus , Vasile Dâncu şi Vasile Puşcaş, care vorbeau de necesitatea modernizării partidului şi de desprinderea de liderii trecutului, cu referire expresă la Ion Iliescu.

Reformatorii au primit un nume, „grupul de la Cluj”, despre care avea să se vorbească multă vreme în PSD, chit că liderii amintiţi nu au reuşit mari performanţe electorale în Transilvania. Dar, simplul fapt că ei au avut curajul să vorbească de schimbare, de descentralizare a deciziei în partid şi de renunţarea la vechile clişee avea să le asigure o notorietate care a avut mare impact în PSD.

Aşa se întâmplă şi acum în PSD, iar anvergura ar putea fi mult mai mare, pentru că vorbim nu doar de un simplu grup, ci de o stare de spirit. „Grupul de la Timişoara”, cristalizat în jurul lui Sorin Grindeanu, ar putea da semnalul unei adevărate revoluţii în partid, care să schimbe chiar şi profilul alegătorului PSD.

„Grupul de la Cluj” nu a obţinut victorii în alegeri şi tot a avut un cuvânt greu.
„Grupul de la Timişoara” a câştigat algerile din judeţ şi are cei mai mulţi primari din ţară.

Aici se poate face diferenţa. Dacă Grindeanu şi echipa vor reuşi să ţină viu capitalul de imagine acumulat zilele trecute, nu vom mai vorbi că a apărut „Grupul de la Timişoara”. El va deveni ceva firesc pentru noul mod de a face politică.

Toată discuţia va fi despre ce se va întâmpla cu „Grupul de la Teleorman”.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

13 Răspunsuri “Grupul de la Timişoara, mai tare decât tot Teleormanul?

  1. * Tuti *…mai , daca nu eram noi Banatzenii voi si acum erati pe la vreo coada la carne , apoi seara il aplaudati pe ceasca la Tv …Noi suncem Fruncea …Ba !!!

  2. soldovean sau oltean ce sa caute ei in alte tari decat spania sau italia ”limbistii dracului .ia vedeti grupul de cacao cati banateni autentici are ? ma intreb dinainye de alegeri de unde se trage,, alfriedo robierto simonis,, de pamant si nu am reusit sa aflu.si cati oro fi ca el in grupul de cacao al lingaului cu origini paterne cel putin oltenesti.

    1. Este foarte bine ca prefera Italia sau Spania unor tari de imbecili precum Germania! Italia si Spania sunt tari civilizate, mult peste trogloditii aia de nemti, de exemplu. In timp ce Italia (nici nu mai vorbesc despre civilizatia Romei antice din care se trag pe linie directa) practicau insistent cultura si civilizatia, porcii aia grohaitori de nemti au practicau razboiul si ura rasiala (de triburile barbare din care se trag nemtii ar fi ceva superior, nu inferior).
      Dar uite ca si banatustanezii tai negriciosi (obtinuti prin incrucisare de Ionelas Carpaci si Viktor Orban), sunt prin Spania: ce zici de manelistul ala care semneaza mai jos „Banateanul din Madrid!!!”. Sau poate ca tu, ingorant semialfabetizat, habar nu ai unde este Madridul… La o adica ce nevoie ai tu sa cunosti lucruri din astea, doar esti banatan si asta este suficient.

  3. @Banatranu

    De vocabular INFECT al Banateanul din Madrid nu ai fost surprins, gunoi banatean ipocrit ce esti?! Voi, banatenii, ati ramas aceleasi corcituri si prostituate fara coloana vertebrala, orientate spre „cine da mai mult astazi”, asa cum erati si acum un secol. De unde sa aveti voi coloana vertebral? Era, oricum, moale de la inceput, apoi v-au scos-o de tot fostii vostri stapani unguri si austrieci. Si ardelenii au fost sub stapanirea acelor scarbe unguresti si austriece, dar si-au pastrat coloana vertebrala, li s-au opus, au fost revolte. Voi? Nimic. I-ati sters la poponeata zilnic si astazi – culmea mizeriei – va mai si mandriti ca prostii cu asta. Sunteti niste primitivi si nici rusine nu aveti, doar tupeu, la fel ca emblematicul vostru Carpaci Ionelas.
    Este o uriasa deosebire de caracter intre ardeleni si banateni. In sensul ca ardelenii il au.

    1. Esti un dobitoc. Utati-va la voi ce ten negricios aveti toti oltenii si trage concluzia din cine va trageti. Daca nu stii, iti spun. Toate leprele siriene dintr-o legiune romana si bastinasele darnice din sud.

  4. Ba prostane de banatean din Madrid nu te mai linge pe coaie fraiere ca tu din ce vorbesti se vede ca habar nu ai cine a facut revolutia. Participanti la revolutie au fost fraiere 90% venituri, adica ardeleni, moldoveni, bihoreni, olteni si 10% banateni aflati in trecere. Vezi nr de membri in asociatiile de revolutionari din Timisoara. Iar tu fraiere sigur ai stat sub pat ca erai pisat pe tine.

    1. La cât creier ai in cap,nu sunt surprins de vocabularul tau infect. Pentru cultură ta generala,infectule,in Timisoara au murit români,germani,maghiari,sârbi,bulgari,cehi si alte naționalități. Banatenii au plecat dupa 90 si adta datorită retardatilor ca tine ce au votat ci stomacul……flamandule!

  5. Se pare că și Grivei a ,,triunfat” având acum frigiderul plin de carne prrrrroaspătă de la un Bănățean adevărat.

  6. Am vizualiza recent intr-o emisiune de sport interviul lut cunoscutului banatean Cristi Chivu si ma ,,patruns” raspunsul la intrebarea primita de la realizatorul interviului : Cum a ajuns capitanul echipei Aiax Amsterdam . Un raspuns matur , inteligent urmare unui principiu de om matur .FELICITARI BANATENE .

    1. Si ce anume ai „vizualizat”? Ce anume din „raspunsul matur” al lui Chivu te-a „patruns” asa de profund? Sper ca maturul Chivu si-a exprimat recunostinta profunda pe care i-o datoreaza bucuresteanului Ionut Lupescu pentru postul de la UEFA si a exclamat „MULTUMESC BUCURESTEANULE!”…

  7. Adevarul e ca banatanii au comunismul in sange, sunt niste comunisti foarte talentati. Atat, doar, ca nu au avut ocazia sa se exprime, la fel cum cainii au priviri inteligente, dar nu pot sa se exprime. Iata, insa, au avut ocazia recent si PSD a triunfat si in Banat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare