Grupul de firme GLISSANDO a demarat săptămâna trecută procesul de producție pentru o nouă gamă de igienizanți

Sanitell OXY

Pandemia cauzată de coronavirus a afectat deopotrivă oamenii și mediul de afaceri de pe tot globul, iar agricultura nu face excepție. În acest context, Glissando, compania cu capital integral românesc din capitala Banatului, continuă să furnizeze input-uri pentru agricultură.

Lucrăm la capacitate maximă. Piața pe care acționăm, agricultura, nu ne permite reducerea activității. Suntem conștienți de faptul că sectorul nostru trebuie să funcționeze, avem nevoie de hrană, avem nevoie de plante sănătoase fără boli și dăunători, astfel că facem tot posibilul să punem la dispoziția clienților noștri produsele de care au nevoie, pentru a își desfășura activitatea fără probleme. La nivelul companiei se întreprind toate eforturile pentru planificarea și asigurarea materiei prime necesare. În momentul de față dispunem de stocuri suficiente pentru acest segment”, a declarant Ioan Biianu, directorul general al grupului Glissando.

În paralel, grupul de firme a lansat producția unei game de dezinfectanti: SANITELL”, care va putea fi utilizată atât pentru domeniul medical, cât şi pentru consumatori (domeniul agroalimentar, industrial, casnic, colectivități).

Gama cuprinde: gel igienizant pentru mâini, soluție igienizantă pentru mâini, soluție igienizantă pentru suprafețe și un săpun lichid igienizant, produse după formularea recomandată de Organizația Mondială a Sănătății.

Ne implicăm și în acțiunea de producție și distribuire a produselor biocide. Suntem în dialog permanent cu autoritățile pentru obținerea tuturor aprobărilor necesare, astfel că avem în curs de testare și avizare ca biocide, la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, 6 produse pe bază de alcool 75%: gama Sanitell Oxy si gama Sanitell profy si un sapun dezinfectant lichid.

Până la primirea avizului pentru biocide, Glissando pune la dispoziția autorităților implicate în combaterea COVID-19, produse cu formulă identică cu cea trimisă la testat, sub numele de igienizanți. Avem materii prime suficiente, însă ne confruntăm cu lipsa acută a ambalajelor și cu prețul exorbitant al acestora. Lucrăm intens pentru identificarea și achiziția de ambalaje.

Pe această cale fac un apel la furnizorii de ambalaje (flacoane, cartoane, etichete) să ne susțină în această perioadă, cu prioritate. Grupul GLISSANDO are capacitatea de a produce, ambala și distribui la nivel național produsele fabricate. Astfel, produsele vor fi furnizate cu prioritate instituţiilor publice care luptă în prima linie împotriva răspândirii noului coronavirus (spitale) apoi către administraţii şi organele statului, urmând a fi distribuite şi în reţelele de magazine şi fitofarmacii.”

Produsele amintite mai sus se regăsesc și pot fi achiziționate de către cei interesați în SEAP/SICAP

Despre grupul Glissando

GLISSANDO este o marcă ce se identifică cu o intensă activitate comercială la nivel național, în paralel cu oferirea de expertiză de specialitate, atât profesioniștilor din domeniu (fermieri) cât și pasionaților sectorului „verde”. În prezent, compania Glissando, deține o rețea națională de 18 depozite cu peste 20.000 mp suprafață destinată depozitării și o rețea de 50 fitofarmacii, cu peste 3000 mp suprafață de vânzare cu amănuntul, fiind una dintre companiile de top în domeniu.

La peste 29 de ani de la data înființării, Grupul Glissando are mai mult de 250 de angajați și se mândrește cu un capital integral românesc.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Grupul de firme GLISSANDO a demarat săptămâna trecută procesul de producție pentru o nouă gamă de igienizanți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *