Gruparea Torj, reaudiată la Curtea de Apel Timișoara

torj

Pe rolul instanțelor din Timișoara sunt procese care durează de ani buni. Pentru a respecta procedura, judecătorii acordă termene peste termene, din diverse motive: pentru depuneri de înscrisuri, pentru audieri, pentru citări, pentru neprezentare etc.

Un astfel de proces este dosarul lui Lucian Torj (fostul consilier PSD din Biled), și al celorlalți 15 inculpați, judecați pentru constituire de grup infracțional organizat, acuzați fiind de săvârșirea mai multor infracțiuni: șantaj, proxenetism, trafic de persoane, înșelăciune, acte de violență etc.

Procesul a început în 2009. De-a lungul timpului, dosarul s-a plimbat de la o instanță la alta.

În 2012, Tribunalul Timiș a dat prima sentință în dosar. Lucian Torj, considerat de procurori ca fiind liderul grupării criminale, a primit un an de închisoare, după ce a stat doi ani în arest preventiv.

Ceilalți membri ai grupării au fost condamnați la ani grei de pușcărie. Un an mai târziu, în apel, instanța superioară a decis trimiterea dosarului spre rejudecare, la Tribunalul Timiș. Vara trecută, Tribunalul Timiș i-a condamnat din nou pe inculpați, cu pedepse ceva mai blânde.

În schimb, Lucian Torj a primit una mai mare: șase ani și patru luni de închisoare. S-a ajuns iar la apel, iar procesul este încă în derulare. La termenul de vineri, judecătorii Curții de Apel Timișoara i-au reaudiat pe inculpații prezenți, însă nu au finalizat cercetarea judecătorească.

Lucian Torj a declarat că își menține declarațiile date anterior în fața magistraților: ”Nimic nu e adevărat din tot ce se spune”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *